Cristina Ionescu

image

Autorii jafului de la banca SanPaolo au fost prinşi

Jaful de la banca SanPaolo, de pe strada Dezrobirii, a fost unul dintre cele mai mediatizate cazuri din Constanţa mai ales deoarece se părea că poliţiştii nu vor reuşi să stabilească prea curând identitatea făptaşilor. Potrivit anchetatorilor, cercul suspecţilor a fost extrem de mare însă, în cusrul zilei de astăzi, doi indivizi au fost reţinuţi, fiind identificaţi de către anchetatori ca autori ai jafului.
articol complet
image

Banii lui Bosânceanu – doctrina politică a PP-DD Constanţa

Deşi toată suflarea constănţeană îl asociază cu Nicuşor Constantinescu, date fiind matrapazlâcurile imobiliare în care cei doi sunt implicati, Gică Slabu, preşedintele PP-DD-ului local ţine să demonteze aceste acuze punându-şi serviciile şi partidul pe care îl conduce la dispoziţia altui ciocoi dobrogean, Gheorghe Bosânceanu. Aşa se face că în schimbul unor pliante, materiale favorabile, fotografii serios retuşate în Photoshop şi publicate în paginile unor ziare sau contra unor sume de bani neimpozabile pe care, spun anumite voci, Slabu şi prim vicepreşedintele partidului Ion Radu, şi le-ar fi băgat în propriul buzunar, Bosânceanu a reuşit să-şi cumpere tăcerea sindicatelor din Şantierul Naval Constanţa cu ajutorul imparţialului partid al poporului.
articol complet
image

Hotelierii din Eforie Nord contestă licitaţia Casei Naţionale de Pensii

La Casa Naţională de Pensii scandalurile se ţin lanţ. Dacă în urma controlului Curţii de Conturi s-a descoperit că peste şapte milioane de euro au fost cheltuite pe pensii plătite ilegal iar o mare parte din actele contabile s-au evaporat definitiv, nici la capitolul licitaţii publice, instituţia condusă de Doina Pârcălabu nu stă foarte bine. Aproape în fiecare an, când se fac repartiţiile pentru bilete de tratament de care beneficiază pensionarii, se lasă cu contestaţii, plângeri şi sesizări. Anul acesta şapte societăţi comerciale din Eforie Nord au trimis mai multe memorii instituţiilor statului prin care atrag atenţia asupra modului în care s-au împărţit locurile la tratament în această staţiune.
articol complet
image

Şoc şi groază: Lucrătorii de la Taxe şi Impozite Constanţa iau mită

Nimic nu părea să zdruncine ordinea şi disciplina din primăria lui Mazăre. Fiecare angajat îşi cunoaşte perfect atribuţiile, mai ales de când camerele de luat vederi montate pe coridoarele SPIT urmăresc cu atenţie fiecare mişcare a funcţionarilor publici, asigurând conducerea care monitorizează sistemul, că nimeni nu ia şpagă de la cetăţeni. Totul a fost dat peste cap în momentul în care procurorii l-au legat pe Sporea, un angajat despre care colegii au numai cuvinte de laudă. Nu însă şi anchetatorii care au descoperit ca omul îşi cam „sporea” veniturile în mod ilicit.
articol complet