Acasa | ACTUALITATE | Avraham Morgenstern a dispărut. ”Investitorul” lui Radu Mazăre este de negăsit

Avraham Morgenstern a dispărut. ”Investitorul” lui Radu Mazăre este de negăsit


image

Avraham Morgenstern, administratorul firmei Shapir Structures SRL, nu mai este de găsit.

Luna trecută, acesta a avut termen în dosarul pentru evaziune fiscală de peste 10 milioane de euro în care a fost condamnat la 12 ani de închisoare, în primă instanță.

Morgenstern a contestat decizia, apoi a dispărut, deși se afla sub control judiciar, spun jurnaliștii de la Riseproject.

Shapir Structures SRL este firma care în 2011 a obținut un contract de 10 milioane de euro de la Regia Autonomă Exploatarea Domeniului Public și Privat (RAEDPP) Constanța, pentru a construi campusul social Henri Coandă.

Poliția l-a căutat acasă, însă nu a fost de găsit. 

Vlad Hosu a declarat pentru Riseproject.: “Am mers la el acasă în aceeași zi în care au fost și polițiștii pentru că nu reușeam să dau de el. Polițiștii nu l-au găsit și au emis mandat de arestare în lipsă”.

Hosu susține că nu s-a mai întâlnit cu clientul său de aproape o lună. 

Dispariția lui Avraham Morgenstern vine la ceva vreme după ce un alt partener de ”afaceri” al lui Radu Mazăre, israelianul Emilian (Elan) Schwartzenberg, a părăsit România chiar dacă pe numele său există un mandat de arestare.  



Voteaza articol
0

Aboneaza-te la feed-ul de comentarii Comentarii (2 postat):

Angajăm Bloggeri fără experiență on 12/06/2017 16:33:39
avatar
Nu a dispărut, e plecat la Emilian in Israel ....
Thumbs Up Thumbs Down
0
Rent a car Bucuresti on 18/06/2017 22:27:11
avatar
Si-a facut cartile si dupa a plecat.
Thumbs Up Thumbs Down
0
Adauga comentariul tau comment
Va rugam introduceti codul din imagine:
  • email Trimite unui prieten
  • print Versiune pentru printat