Acasa | ACTUALITATE | ”Litoralul Pentru Tonți”, programul bătaie de joc pentru turiștii de extrasezon

”Litoralul Pentru Tonți”, programul bătaie de joc pentru turiștii de extrasezon


image

Litoralul Pentru Toți este un program destinat turiștilor care doresc să-și petreacă sejurul la mare în extrasezon, atunci când stațiunile și plaja sunt mai libere, dar totuși incălzite de soare, și presupune reduceri semnificative la tariful de cazare pentru sejururile de 6 nopți.

Programul Litoralul pentru Toți se desfășoară în perioada 3 mai - 14 iunie și 1 septembrie - 15 octombrie, iar în cadrul lui se înscriu an de an hoteluri de 2, 3 si 4 stele din toate stațiunile de pe litoralul românesc.

Acestea oferă în cadrul programului pachete turistice de șase nopți de cazare cu prețuri începând de la 199 Lei/persoană/sejur”.

Adică, o nimica toată.

Descrierea este interesantă, mai ales pentru cei care nu își permit prețurile exorbitante și nejustificate din plin sezon dar și pentru cei care nu sunt atrași de aglomerație.

Promotorii stațiunii Mamaia precum și autoritățile locale au declarat, în repetate rânduri, că sezonul s-a deschis la 1 mai, iar turiștii beneficiază de toate condițiile pentru o minunată vacanță.

La declarații nu-i întrece nimeni, realitatea, însă, demonstrează că ”Litoralul pentru toți” este de fapt o cruntă bătaie de joc.

În mega-stațiunea Mamaia, de fapt cartier al Constanței, se construiesc în draci blocuri de apartamente, chiar lângă hoteurile turiștilor veniți să se relaxeze.

Sunetul mării este acompaniat de bormașini, picamere și înjurăturile muncitorilor.  

Majoritatea teraselor sunt închise iar cele care funcționează vor fi și ele oprite din activitate de către OPC pentru că trebuie să fii nebun să mănânci la vreunul din restaurantele din Mamaia.

Comercianții, oameni economi, au păstrat mâncarea de anul trecut și o vând acum prin programul ”Litoralul pentru toți”.

Și dacă nu sunteți convinși de țeapa asta, dați o tură prin Mamaia și căutați coșuri de gunoi sau toalete publice (ecologice).

Turistul de extrasezon nu merită deranjul ăsta.

Întrebați despre toalete ecologice, angajații Conpress Holding, firma de pază a Primăriei Constanța, ne-au informat că vor fi montate după 15 iunie, când începe sezonul.

Care sezon a început la 1 mai, după cum au anunțat, plini de elan, Corina Martin și Decebal Făgădău.



Voteaza articol
0

Aboneaza-te la feed-ul de comentarii Comentarii (1 postat):

Rent a car Bucuresti on 20/06/2017 10:48:11
avatar
Conditiile sunt cu adevarat slabe.
Thumbs Up Thumbs Down
0
Adauga comentariul tau comment
Va rugam introduceti codul din imagine:
  • email Trimite unui prieten
  • print Versiune pentru printat