Acasa | ACTUALITATE | Range Rover nou-nouţ, cadoul de nuntă oferit de Dorinela Irimia, primăriţa comunei Saraiu, fiului său

Range Rover nou-nouţ, cadoul de nuntă oferit de Dorinela Irimia, primăriţa comunei Saraiu, fiului său


image

Anul acesta, la un interval de câteva săptămâni, două primăriţe din judeţul Constanţa, ambele membre PSD, şi-au căsătorit băieţii.

Prima a fost Mariana Gâju, edilul comunei Cumpăna, care şi-a însurat fiul, Valentin Iulian, pe 6 mai 2017.  

Petrecerea a avut loc la restaurantul Dorna din staţiunea Mamaia, unde au fost prezenţi aproximativ 1000 de invitaţi.

Şi, pentru că obrazul subţire cu cheltuială se ţine, pe scena au urcat artişti de renume, precum Maria Cârneci, Petrică Mâţu Stoian sau Ionuţ Galani, ale căror onorarii se ridică la peste 5000 de euro.

Însă, când vine vorba de bucuria copilului, doamna Gâju nu se uită la bani.

La fel a gândit şi primăriţa din Saraiu, Dorinela Irimia care şi-a căsătorit băiatul, sâmbătă, 3 iunie 2017.  

Petrecerea masa şi dansul s-au ţinut la restaurantul Noblesse din staţiunea Mamaia, unde au fost mult mai puţini invitaţi, aproximativ 300 de persoane.

Fastul nu se poate compara cu cel de la nunta familiei Gâju, în schimb preacinstita şi preacuvioasa primăriţă de la Saraiu a impresionat asistenţa cu cadoul de nuntă oferit tinerilor căsătoriţi: un Range Rover nou nouţ. (maşina din foto)

Maşina, în valoare de 50.000 de euro a fost achiziţionată de soacra mare de la Exclusiv Auto.

Şi pentru că este al doilea Range Rover pe care Dorinela Irimia îl cumpără de aici, reprezentanţii firmei i-au aprobat un leasing.

Astfel, aceasta a achitat 25.000 de euro cash, iar restul de 25.000 îi va plăti în rate lunare.

Cum de îşi permit primarii unor comune astfel de aroganţe, nu ştim, dar probabil este vorba de muncă cinstită sau sponsorizări. 

 



Voteaza articol
5.00

Aboneaza-te la feed-ul de comentarii Comentarii (2 postat):

Rent a car Bucuresti on 07/06/2017 15:44:01
avatar
Bani castigati oricum dar nu cinstit.
Thumbs Up Thumbs Down
0
Cumpanean on 09/06/2017 16:04:09
avatar
Femeia a riscat si sa risti e un job full time .... Boarfa
Thumbs Up Thumbs Down
0
Adauga comentariul tau comment
Va rugam introduceti codul din imagine:
  • email Trimite unui prieten
  • print Versiune pentru printat