Acasa | ACTUALITATE | Șase pui de delfin, găsiți morți pe plaja din apropierea Camping Lebăda din Năvodari

Șase pui de delfin, găsiți morți pe plaja din apropierea Camping Lebăda din Năvodari


image

În decursul după-amiezei de ieri, echipa ONG Mare Nostrum s-a deplasat pe plaja din zona Camping Lebăda, în urma unei sesizări făcute de un constănțean.

La fața locului, au descoperit 6 pui de delfin, eșuați la mal.

Puii erau la distanță de 100-200 m unul de altul și se aflau în stare de descompunere.

Se pare că delfinii au eșuat din cauza plaselor pescărești.

Problema pescuitului în prohibiție, asupra căreia ONG Mare Nostrum atrage atenția constant, a mai făcut 6 victime.

Este vorba despre 6 pui de delfin, din specia marsuin.

Aceștia au eșuat  pe o plajă din aproprierea Camping Lebăda, unde colegii noștri i-au găsit în stare de descompunere.

După primele cercetări efectuate de echipa ONG Mare Nostrum, cauza morții celor 6 pui o reprezintă plasele pescărești, în care aceștia au rămas prinși și s-au înecat.

Pentru mulți, poate că acești 6 delfini eșuați nu reprezintă un număr mare, dar pentru noi, cei de la ONG Mare Nostrum, reprezintă o cifră alarmantă, în condițiile în care marsuinii sunt o specie pe cale de dispariție în Marea Neagră. Doar luna aceasta am răspuns la 19 apeluri de urgență cu privire la cetacee eșuate, toate fiind cazuri în care nu am mai putut face nimic în afară de a constata cauza decesului. Nu este normal și noi, singuri, ca și ONG, fără susținerea partenerilor sau a comunității, nu putem face mult în acest sens”, spune Marian Paiu, coordonator proiect ONG MARE NOSTRUM.

Astăzi, în cadrul Masa Rotundă a Consiliului Consultativ pentru Marea Neagră- BISAC, ONG Mare Nostrum va ridica din nou această problemă, în speranța că autoritățile abilitate vor lua măsuri drastice în ceea ce privește pescuitul în prohibiție și utilizarea plaselor pescărești.

Tot în această lună, echipa Mare Nostrum a monitorizat sectoarele de plajă dintre Sulina și Vama Veche, cu ajutorul grupurilor de voluntari înscrise în cadrul rețelei  VOLUNTARI PENTRU SALVAREA DELFINILOR.

În cadrul programului  ”Monitorizarea și Conservarea Cetaceelor din Marea Neagră” finanțat de Secretariatul ACCOBAMS prin proiectul "Creșterea capacității 
regionale pentru dezvoltarea studiilor de abundență și distribuție a cetaceelor"  au mai fost realizate în această lună :
- 3 întâlniri de instruire pentru membri rețelei de Monitorizare a Cetaceelor Eșuate

- 2 înregistrări de delfini înotând  în apropierea malului- zonele Agigea și Mangalia

Pregătirea celei de-a doua sesiuni de monitorizare a cetaceelor din apele teritoriale ale României

 


Tag-uri:  

Voteaza articol
0

Aboneaza-te la feed-ul de comentarii Comentarii (1 postat):

Rent a car Bucuresti on 26/05/2017 14:36:37
avatar
La cata poluare este in tara nu ne mira.
Thumbs Up Thumbs Down
0
Adauga comentariul tau comment
Va rugam introduceti codul din imagine:
  • email Trimite unui prieten
  • print Versiune pentru printat