Acasa | ACTUALITATE | Au căzut capete în Primăria Constanţa. Decebal Făgădău scapă de oamenii lui Radu Mazăre

Au căzut capete în Primăria Constanţa. Decebal Făgădău scapă de oamenii lui Radu Mazăre


image

Ieri, mai mulţi directori din Primăria Constanţa au fost demişi de către proaspătul primar, Decebal Făgădău.

Oficial, nu s-au prezentat motivele pentru care aceştia au fost trecuţi pe linie moartă însă, neoficial, se ştia că toţi erau oamenii fostului edil Radu Mazăre şi că asupra activităţii lor planau suspiciuni de natură penală.

Am încetat colaborarea cu următorii: Vaşcu Laciu Mădălina, Traşcă Aurora, Liviu Pătraşcu, Ionuţ Pripiş şi Bratu Daniel.

De asemenea, Ene Sânziana de la Autorizare Agenţi Economici nu va face parte din echipă.

Gospodaru Georgiana, cea care a ocupat interminar funcţia de director al Direcţiei Patrimoniu, i-a încetat delegarea pe acest post şi se va întoarce la locul de execuţie pe care îl are în organigramă.

La-am atras atenţia mai multor colegi că aştept de la ei o implicare mai mare în activitatea municipaltăţii şi că mă aştept de la ei la punctualitate, corectitudine, seriozitate şi integrare în echipă.

Aceştia sunt: Jenica Munteanu de la direcţia de Gospodariei Comunală, Cristina Itoafă, Dudaş Dezideriu şi Mihaela Nache de la Poliţia Locală din Mamaia.”, a spus primarul Constanţei, Decebal Făgădău.

De asemenea, Făgădău a anunţat că va schimba organigrama instituţiei, ceea ce va duce la modificări de structură, disponibilizări şi schimbări majore. 

 



Voteaza articol
0

Aboneaza-te la feed-ul de comentarii Comentarii (0 postat):

Adauga comentariul tau comment
Va rugam introduceti codul din imagine:
  • email Trimite unui prieten
  • print Versiune pentru printat