Acasa | ACTUALITATE | Lucian Blaj, primarul de la Seimeni, merge mai departe cu campania şi cu dosarele penale

Lucian Blaj, primarul de la Seimeni, merge mai departe cu campania şi cu dosarele penale


image

Îndârjirea cu care se luptă primarii cu dosare penale să rămână în funcţie ar trebui să dea de gândit electoratului.

La nivelul judeţului Constanţa există mulţi edili, acuzaţi de fapte penale, care candidează cu seninătate şi care, culmea, au şanse reale să rămână pe poziţie.

Este şi cazul primarului din comuna Seimeni, Lucian Blaj, candidat al PNL pentru încă un mandat.

Acuzat de abuz în serviciu şi instigare la fals material şi intelectual (53 de acte materiale), Blaj a stat o perioadă în arest la domiciliu după care, în data de 30 aprilie, a fost plasat sub control judiciar.

Deşi fusese suspendat din funcţie de către prefectul judeţului, Lucian Blaj s-a întors pe 1 mai la primărie pentru a se reinstala în fotoliul de primar.

Mare lucru nu face pentru că nu are voie să semneze niciun document, în acest sens fiind delegat viceprimarul Marian Iordache, însă prezenţa sa în instituţie constituie, în mod clar, o modalitate de intimidare a angajaţilor.

Trei dintre subordonaţii săi sunt martori în dosarul penal în care este judecat iar instanţa i-a interzis să ia legătura cu aceştia.

Lucian Blaj spune că deşi se mai întâlnesc pe holurile instituţiei, nu vorbeşte cu ei şi încearcă să îi evite. Perfect legal, afirmă el.

În plină campanie electorală, candidatul liberal Lucian Blaj stă de vorbă cu alegătorii în calitate de primar, tocmai pentru a induce ideea că este nevinovat şi nu are probleme cu legea.

Numai că probleme cu legea are, şi încă multe, pentru că, mai nou, procurorii îl cercetează într-un nou dosar, 440/P/2016, în care prejudiciul estimat se ridică la 5 miliarde de lei vechi.

Suma reprezintă concesionarea ilegală a izlazului, 3 miliarde, şi teren agricol vândut ilegal, chiar şi către el, prejudiciu calculat, 2 miliarde.

Cu toate acestea PNL îl susţine în continuare pe Lucian Blaj ca şi candidat pentru primăria Seimeni, demonstrând, încă o dată, că criteriile de integritate ale partidului sunt poveşti de adormit electoratul.

 



Voteaza articol
4.00

Aboneaza-te la feed-ul de comentarii Comentarii (0 postat):

Adauga comentariul tau comment
Va rugam introduceti codul din imagine:
  • email Trimite unui prieten
  • print Versiune pentru printat