Acasa | ACTUALITATE | O staţie de epurare ultraperormantă a fost inaugurată, de RAJA, la Poarta Albă

O staţie de epurare ultraperormantă a fost inaugurată, de RAJA, la Poarta Albă


image

De la demararea la nivel naţional a Programului Operațional Sectorial de Mediu - 2007 - 2013, SC RAJA SA s-a implicat în mod semnificativ în absorbţia fondurilor europene prin propunerea de proiecte privind epurarea apelor uzate şi calitatea apei potabile pentru îmbunătăţirea standardelor de viaţă a populaţiei şi a standardelor de mediu.

În condiţiile în care la nivel naţional totalul fondurilor alocate prin POS Mediu – 2007-2013 a fost de aproximativ 3,2 miliarde de euro, RAJA SA a atras 11,3% din aceşti bani, adică aproximativ 364,2 milioane euro.

Această performanţă a fost posibilă datorită faptului că în cadrul companiei de apă există o direcţie care se ocupă doar de proiecte finanţate din fonduri europene, direcţie a cărei angajaţi sunt plătiţi tot din bani europeni.

Din 2010 şi până în prezent, RAJA a obţinut finanţarea a şase proiecte importante, unul dintre ele fiind “Reabilitarea şi modernizarea sistemului de alimentare cu apă şi de canalizare în regiunea Constanţa-Ialomiţa” .

În cadrul acestui proiect a fost cuprins şi contractul de lucrări pentru reabilitarea staţiei de epurare ape uzate Poarta Albă, valoarea lucrărilor fiind de 43.102.340 lei din care 7 milioane provin din cofinanţarea SC RAJA SA.

Obiectivul a fost inaugurat joi iar lucrările au constat în reabilitarea staţiei vechi de epurare care era depăşită tehnologic fiind redimensionată şi proiectată pentru un număr de peste 54.000 de locuitori.

Noua staţie de la Poarta Albă epurează un debit de 12.980 mc apă/zi şi îndeplineşte standardele actuale privind protecţia mediului.

Staţia de epurare deserveşte în prezent localităţile Valu lui Traian, Murfatlar şi Poarta Albă.

Pentru locuitorii din Poarta Albă, noua staţie este mai mult decât binevenită, pentru că odată cu reabilitarea sa a dispărut complet mirosul neplăcut ce se simţea în zonă.

Tratarea apelor uzate se face în trei trepte de epurare (mecanică, chimică şi biologică) urmând ca înaintea deversării în Canalul Dunăre – Marea Neagră să treacă printr-o instalaţie de dezinfecţie cu ultraviolete. 

La inaugurare au participat şi primarii celor trei localităţi care beneficiază de serviciile staţiei de epurare, Valentin Saghiu, primarul oraşului Murfatlar, Florin Mitroi, primarul comunei Valu lui Traian şi Vasile Delicoti, primarul localităţii Poarta Albă. Toţi s-au declarat mulţumiţi de lucrările efectuate de RAJA şi aşteaptă şi derularea altor proiecte care să fie în beneficiul cetăţenilor din zonă.

Este o lucrare cu care eu mă mândresc, pentru că vechea staţie nu mai funcţiona la parametri optimi, iar în vecinătate, mirosul era insuportabil, aveam plângeri din partea cetăţenilor. Este un obiectiv pe care ni l-am dorit, mai ales că localităţile pe care le deserveşte sunt în plină extindere. Exemplul RAJA de absorbţie a banilor europeni trebuie urmat şi la nivel naţional“, a declarat Vasile Delicoti, primarul comunei Poarta Albă.

De altfel unul din cele şase proiecte cuprinse în POS Mediu 2007-2013 priveşte şi « Canalizare menajeră în comuna Valu lui Traian », proiect ce prevede realizarea a peste 37.000 m de reţea nouă de canalizare, 2.500 de racorduri şi dotarea a 3 staţii de pompare existente.

Pentru RAJA performanţele nu se opresc aici, conducerea societăţii fiind pregătită pentru următorul Program Operaţional pentru Investiţii Mari – 2014-2020.

« Deja am depus proiectele pentru noul program POIM iar în acest moment avem aprobate fonduri europene de 290 de milioane de euro. Sperăm să depăşim 400 de milioane pentru că vom demare lucrări noi, ale căror beneficiarii vor fi în special localităţile cu până în 10.000 de locuitori », a declarat Felix Stroe, director general al SC RAJA SA .

 



Voteaza articol
0

Aboneaza-te la feed-ul de comentarii Comentarii (0 postat):

Adauga comentariul tau comment
Va rugam introduceti codul din imagine:
  • email Trimite unui prieten
  • print Versiune pentru printat