Acasa | ACTUALITATE | Felix Stroe: “Se doreşte scoaterea de pe piaţă a operatorilor de apă români”

Felix Stroe: “Se doreşte scoaterea de pe piaţă a operatorilor de apă români”


image

În cadrul unei conferinţe de presă, directorul SC RAJA SA Constanţa, Felix Stroe şi-a exprimat nemulţumirea faţă de situaţia în care se află companiile furnizoare de apă cu capital integral românesc.

Acesta spune că există riscul ca în următorii ani când România va fi împărţită pe regiuni, operatorii de apă din ţara noastră să fie scoşi de pe piaţă. Dacă în prezent există 49 de companii care operează în domeniul apei, majoritatea autohtone, se preconizează ca pe viitor să rămânem cu 10-12 furmizori iar aceştia să vină din afara ţării.

Se doreşte scoaterea de pe piaţă a operatorilor de apă români. Există anumite interese, probabil că s-a negociat în genunchi să ne ia şi apa. Sper că nu doar nemţii sau alte firme din Europa vor asigura apa românilor ci îmi doresc să existe măcar o companie românească, iar aceea să fie RAJA”, a declarat Felix Stroe.

Se pare că performaţa nu mai este de mult un criteriu de selecţie pentru statul român care a încasat de la regia de apă constănţeană milioane de euro din taxe şi impozite.

Toate lucrările de modernizare a sistemului de apă şi canalizare pe care le executăm sunt din fonduri europene. Noi am cofinanţat aceste lucrări printr-un împrumut BERD şi am pus 38 de milioane de euro. Şi statul român a participat cu 21 de milioane dar când am tras linie şi am calculat am constatat că TVA-ul pe care îl plătim statului este de 40 de milioane. Doar TVA-ul, fără alte taxe” a mai declarat Stroe.

Cum s-au cheltuit banii europeni

SC RAJA SA a reuşit să absoarbă fonduri europene de peste 64%, în timp ce media la nivel naţional este de 32%.

Prin Programele Operaţionale Sectoriale de Mediu compania a finalizat 18 proiecte printre care „Reabilitarea staţiei de epurare ape uzate Eforie Sud“, în valoare de 118.556.985 de lei, „Construcţie staţie epurare Mangalia treapta terţiară“, în valoare de 8.915.588 de lei, „Reabilitarea reţelei de apă, inclusiv magistrala, în municipiul Constanţa“, în valoare de 23.601.394 de lei, „Reabilitare şi extindere reţele apă/canal şi trei staţii de pompare noi - ape uzate în Cobadin“, în valoare de 3.576.718 lei, „Reabilitare staţie de pompare apă potabilă, extindere reţea de canalizare şi reabilitare staţie de pompare ape uzate în Valu lui Traian“, în valoare de 4.087.345 de lei, „Reabilitare staţie de pompare ape uzate“, în valoare de 559.606 lei, „Reabilitare reţele de apă şi extindere reţele canalizare în Lumina“, în valoare de 3.351.972 de lei, „Reabilitare staţie de epurare şi introducerea treptei de epurare terţiară în Poarta Albă“, în valoare de 35.391.335 de lei, „Reabilitare reţele apă în Peninsulă, municipiul Constanţa“, în valoare de 19.966.835 de lei, „Extindere reţele apă/canal pe străzile Baba Novac, Tulcei şi staţie de pompare nouă în Constanţa, în valoare de 11.462.884 de lei, reabilitare foraje şi extindere reţea apă şi canalizare în Medgidia, în valoare de 3.833.911 lei, „Staţie epurare nouă în localitatea Fierbinţi“, în valoare de 14.120.669 de lei, „Reabilitare front captare, reabilitare şi extindere reţea de apă potabilă, extindere reţea de canalizare şi staţii de pompare apă uzată în Ţăndărei“, în valoare de 17.026.981 de lei, „Extindere reţele de apă/canal mamaia şi patru staţii de pompare noi - ape uzate în Constanţa“, în valoare de 23.448.307 lei, „Staţia de epurare Constanţa Nord, instalaţii de control şi reducerea mirosului în zona obiectelor ce degajă miros, inclusiv mutarea treptei nămolului în Constanţa“, în valoare de 32.259.738 de lei.

Până la sfârşitul acestui an alte 22 de proiecte urmează să fie terminate, iar în cadrul POS Mediu “Reabilitarea şi modernizarea sistemului de alimentare cu apă şi canalizare în regiunea Constanţa-Ialomiţa” mai sunt prevăzute 41 de contracte de lucrări în valoare de peste 230 mil. de euro.

Conductele de oţel rezistă maxim 20 de ani. După această perioadă trebuie schimbate pentru buna funcţionare a sistemului. Majoritatea nu mai fuseseră înlocuite de mai bine de 74 de ani, astfel că am fost nevoiţi să înlocuim aproape întreg sistemul de conducte din Municipiul Constanţa” a declarat Aurel Presură, director adjunct SC RAJA SA.

Preţul apei la Constanţa, printre cele mai mici din ţară

Pentru populaţie însă important rămâne preţul apei iar conducerea companiei dă asigurări că până la sfârşitul anului nu se va face nicio scumpire.

Conform unei situaţii la nivel naţional, RAJA se află pe locul 21 in ceea ce priveşte preţul la apă. În timp ce în Bucureşti un metru cub de apă costă 6,20 lei, abonaţii regiei constănţene plătesc doar 4,67 lei.

Atâta timp cât preţul la combustibil şi la energia electrică nu creşte, nici preţul apei furnizate de noi nu se va majora. Nu ne este uşor dacă avem în vedere faptul că numai anul trecut RAJA a a plătit către Apele Române 51,5 milioane de lei pentru apa cumpărată. Cetăţenii trebuie să ştie că noi cumpărăm apă de la statul român şi plătim pentru fiecare metru cub de apă livrat abonaţilor”, a declarat Felix Stroe, directorul RAJA.

Am încercat prin nenumărate demersuri să conving autorităţile să reducă TVA-ul la apă. Nu mi se pare normal ca populaţia să plătească TVA pentru apă aşa cum plăteşte pentru parfumuri. Voi continua să-i fac să înţeleagă că apa este vitală şi că preţul trebuie scăzut”, a mai adăugat acesta.

De altfel RAJA este singurul distribuitor de apă din România care nu încasează apa pluvială, astfel încât consumatorul plăteşte facturi mult mai ieftine decât în alte regiuni ale ţării.  

 



Voteaza articol
0

Aboneaza-te la feed-ul de comentarii Comentarii (1 postat):

Rent a car Bucuresti on 10/02/2017 15:04:04
avatar
Nu aveam indoieli in aceasta privinta.
Thumbs Up Thumbs Down
0
Adauga comentariul tau comment
Va rugam introduceti codul din imagine:
  • email Trimite unui prieten
  • print Versiune pentru printat