Acasa | Controverse | "1001 de nopţi" sau cum i-a învins un ofiţer român pe nemţii lui Hitler

"1001 de nopţi" sau cum i-a învins un ofiţer român pe nemţii lui Hitler


image

Pe data de 19 noiembrie 1942, în numai 72 de ore, armata română suferea la Stalingrad cea mai mare înfrângere din istoria sa, soldată cu  158.854 de morti, răniţi şi dispăruţi.Nu era prima bătălie pierdută, cu 26 de ani mai devreme, la Turtucaia, peste 7000 de soldati români piereau iar alţi 28 500 erau luaţi prizonieri de trupele bulgare. Riposta care a urmat, rămasă în istorie ca " manevra de la Flămânda" s-a încheiat la fel de prost după numai o zi de lupte.

Pe 4 decembrie 1916, armata română era umilită în bătălia de pe Argeş- Neajlov de cea germană , înfrângere ce a condus la ocuparea Bucureştiului de către nemţi două zile mai târziu."Victoriile" de la Oituz, Mărăşti şi  Mărăşeşti, unde,  pe lângă cei 400 000 de români participau şi trei armate ruse ce însumau aprox. un milion de oameni, s-au încheiat cu armistiţiul de la Focşani din 9 decembrie 1917, urmat de Tratatul de la Bucureşti prin care România ceda Dobrogea şi îşi demobiliza armata. Toate aceste înfrângeri au avut drept cauze slaba echipare a soldaţilor dar mai ales incompetenţa aproape legendară a ofiţerilor români, aspect sesizat şi de generalul ţarist Carl Mannerheim încă din timpul primului război mondial.

Se pare însă că printre aceştia s-au strecurat şi câţiva "eroi". Iată cum descrie unul dintre ei, lt. col. Grigore Bârsescu, a cărui mărturie glorioasă se găseşte în arhiva Muzeului Militar Naţional, una din faptele sale de vitejie din cea de-a doua conflagraţie mondială: “În seara zilei de 25 august 1944  am aflat ca Bucureştiul este bombardat continuu de avioanele germane. Ştiind că în satul Greci exista un aerodrom cu 13 avioane, din care 6 Ju-52, iar restul de bombardament, m-am hotărât ca a doua zi să ocup acel aerodrom. Mă găseam la Fierbinţi, în dispersare cu Direcţia Superioară Sanitară. Dimineaţa am luat cu mine pe plutonierul Varză Mihail şi şeful de birou Costescu Gh. şi am plecat spre postul de jandarmi. Împreuna cu aceştia şi cu 30 de oameni din sat, instruiţi pentru prinderea paraşutiştilor, am hotărât să atacăm aerodromul. Am trimis parlamentări, cerând ca toti germanii să predea avioanele şi tot materialul.

Germanii nu s-au predat. Am trimis din nou parlamentări şi am cerut ca inamicul să se predea în 15 minute. În acest timp, am rămas cu plut. Varză Mihail şi funcţionarul direcţiei şi cu 15 oameni am hotărât să atac aerodromul din faţă, iar jandarmii cu restul oamenilor i-am trimis, cu o camionetă rechiziţionată, la 8 km, să atace pădurea unde se aflau germanii.Drept răspuns, germanii au incendiat un camion mare încărcat cu butoaie de benzină şi au decolat cu trei avioane. Am pornit la atac cu 15 oameni. Germanii ne-au lăsat să ne apropiem şi când să ajungem la marginea pădurii, un avion din cele trei ce decolaseră a aterizat mascat de un intrând de pământ. Am comandat deschiderea focului în timp ce avionul ateriza. Inamicul ne-a primit cu focuri din copaci şi gropi individuale. Un alt avion ne-a atacat în picaj, dar pădurea deasă ne-a apărat de privirile pilotului hitlerist. Ne-am retras la marginea pădurii; focul inamic era deosebit de intens, hitleriştii foloseau tunuri de bord. Crezând că traversam pădurea, piloţii inamici au bombardat neîntrerupt interiorul pădurii.Lupta era inegală şi am ocupat o cută de teren în pădure, lăsând pe cei ce mă însoţeau acolo, iar eu am plecat în gara Fierbinţi, să iau un pluton de soldaţi dintre cei ce păzeau gara şi să atac din nou. În gară l-am găsit pe căpitanul de geniu Bălan, care mi-a pus la dispoziţie un pluton. Cu acesta am organizat un atac concentric pe patru direcţii, atacând din nou aerodromul. După o scurtă luptă violentă, hitleriştii s-au retras în interiorul pădurii, părăsind aerodromul. În timp ce jandarmii luau în primire aerodromul, un avion inamic ne-a atacat din nou, reuşind să incendieze un avion mare de bombardament. Pentru a salva restul de şase avioane, am telefonat la Bucureşti maiorului Chiriţescu să trimită şase piloţi, să ia în primire avioanele intacte. Am luat legătura cu primarul comunei ca să are terenul de zbor după plecarea avioanelor capturate de noi, pentru a împiedica aterizarea avioanelor inamice”.

Marian Ştefan era copil la acea dată dar îşi aminteşte perfect cum s-au desfăşurat în realitate evenimentele:"Aerodromul amintit a existat în realitate. Fusese amenajat pe un islaz aflat la poalele unei fâşii de pădure (localnicii îi spun Puturoasa), ce se întinde pe malul drept (sudic) al Ialomiţei pe o distanţă de circa 1.000 de metri. Lăţimea ei nu depăşea mai mult de 3-400 de metri. În partea de nord, pe malul stâng al râului, se afla satul Micşunesti, iar la sud, la 6-700 de metri, satul Grecii de Jos. În partea de est, la circa 1,5 kilometri, este satul Fierbinţi Târg.

Ceva mai spre sud -est, între Grecii de Jos şi Fierbinţi Târg, tot la vreun kilometru şi ceva distanţă, se afla gara Fierbinţi. Acesta este, în realitate, perimetrul în care pretinde lt.col. Grigore Bârsescu că s-a desfăşurat crâncena confruntare.Îmi amintesc multe întâmplări din acea vară fierbinte a anului 1944, inclusiv cele petrecute într-una dintre zile, care pare a fi chiar cea a “bătăliei”. Se zvonise că în gară sosise o garnitură plină cu răniţi. Tatăl meu, scăpat din încercuirea de la Cotul Donului şi lăsat la vatră în zilele Crăciunului lui 1943, mi-a spus să mergem şi noi să vedem trenul, poate era şi cineva din sat de la noi.

Am plecat, însoţiţi de o verişoară din Bucureşti, refugiată la bunici. Am iesit din sat, dar la jumătatea drumului spre gară am auzit un zgomot puternic. Tata, cunoscător în ale războiului, ne-a oprit şi ne-a poruncit să ne culcăm pe burtă într-o arătură. Am zărit apoi două avioane (tata ne-a spus că erau nemţeşti) venind dinspre Bucureşti la joasă înălţime de-a lungul căii ferate. “Ăştia vin să bombardeze gara”, a mai spus el. Ajunse deasupra gării, avioanele au luat înălţime şi s-au îndreptat brusc spre nord. Au repetat manevra de câteva ori, după care s-au întors.Ştiu că atunci când ne-am ridicat în picioare şi-am privit spre gară, imaginea pe care am văzut-o m-a îngrozit: de frică să nu fie bombardaţi, sutele de oameni, cu capete, mâini sau picioare înfăşurate în bandaje îmbibate cu sânge, împânziseră îngroziţi câmpul. Ne-am întors acasă şi când am ajuns (casa noastra se afla cam la mijlocul satului), lumea se adunase în şosea şi privea uluită trâmbele de fum ce se ridicau din marginea dinspre satul nostru a pădurii. Câteva avioane şi nişte camioane, mitraliate de cele două aparate care veniseră pe calea ferată, ardeau ca nişte torţe. Se spunea că nemţii nu mai avuseseră benzina să se ridice în aer şi nu voiseră ca avioanele lor să cadă în mâinile românilor.În zilele următoare, după ce în 29 august, seara, în sat au intrat ruşii, lucrurile s-au mai liniştit. Am mers, tot împreună cu tata, şi am văzut ce se întâmplase. Avioanele arseseră ca nişte cutii de chibrituri, iar metalul topit se scursese pe trenul de aterizare, formând un fel de movile metalice pe pământ. Aerodromul fusese jefuit de localnici cu o temeinică destoinicie: barăcile, staţia de radio, reţeaua de curent special amenajată de nemţi. Şi azi, dacă priveşti cu atenţie, descoperi acele movile de metal topit, marcând locul fostelor avioane, pe care trebuia să le preia în stare “intactă” piloţii veniţi de la Bucureşti!"



Voteaza articol
5.00

Aboneaza-te la feed-ul de comentarii Comentarii (2 postat):

Intrigat on 12/09/2014 21:27:10
avatar
Nu stiu cum o fi cu incompetenta romanilor, dar legendara e imbecilitatea ta, bre. Nici Berthelot, nici Ludendorff nu sunt Anonymus sau Simon de Keza, bre. M-am lamurit cum e cu creierul matale: luceste ca becul!
Thumbs Up Thumbs Down
0
Rent a car Bucuresti on 19/01/2017 19:01:18
avatar
Si in momentul de fata avem o armata foarte buna.
Thumbs Up Thumbs Down
0
Adauga comentariul tau comment
Va rugam introduceti codul din imagine:
  • email Trimite unui prieten
  • print Versiune pentru printat