Acasa | Controverse | Ştefan Răzvan, ţiganul de pe tronul Moldovei

Ştefan Răzvan, ţiganul de pe tronul Moldovei


image

Un alt domnitor mai puţin cunoscut a fost Ştefan Răzvan, care a condus Moldova doar câteva luni, în perioada aprilie - decembrie 1595. Ca mulţi alţi domni români, acesta şi-a câştigat faima prin popularizarea sa printr-o dramă istorică şi nu prin vreo domnie memorabilă. În lucrarea "Răzvan şi Vidra" a lui Bogdan Petriceicu Haşdeu, Răzvan este prezentat ca un rob ţigan eliberat de pe domeniul mănăstiresc, care ajunge domn al Moldovei. Opera lui Haşdeu, ficţiune pură din punct de vedere istoric, are totuşi un sâmbure de adevăr şi acesta este obârşia ţigănească a domnitorului moldovean.

Despre originile sale părerile sunt contradictorii. A.D. Xenopol consideră că a fost ţigan musulman dupa tată şi moldovean după mamă, în timp ce  din punctul de vedere al lui Nicolae Iorga era un fost boier muntean, fiul unei ţigănci ce aparţinea lui Mihai Viteazul.

Copil fiind, Răzvan este robul lui Anastasi, arhiepiscop mitropolitan al Moldovei între 1572 şi 1578, care îi dă o bună educaţie, înainte de a-l elibera, prin testamentul său. Se înrolează apoi în armata poloneză sub regele Ştefan Bathory, de unde iese cu grad de colonel şi un titlu nobiliar. Distins ca un luptător curajos în cadrul unei formaţiuni independente de cazaci, ”Zaporojkaia Seş”, Răzvan ajunge la înalta funcţie de hatman, comandant al forţelor cazace. Din această postură, el intră în serviciul domnului moldovean Aron Vodă, care-l trimite în misiune diplomatică la Sigismund Bathory, principe al Ardealului şi nepot al regelui polon. În urma tratativelor, Sigismund şi Aron Vodă devin aliaţi împotriva otomanilor, iar Răzvan este numit comandant al gărzii personale a domnului moldav, formată din mercenari unguri.

În această perioadă, regele Sigismund încearcă unirea celor trei principate sub domnia sa. La 20 mai 1595, în baza tratatului de la Alba Iulia, Mihai Viteazul acceptă să devină vasal al lui Sigismund, Muntenia pierzându-şi astfel independenţa. Aron Vodă refuză însă această umilinţă şi, pentru a-l pedepsi, regele maghiar îl acuză de trădare şi uneltiri cu turcii, îl pune pe Răzvan să-l aresteze şi, la 24 aprilie 1595, îl numeşte domn al Moldovei chiar pe fostul hatman. Cronica Buzeştilor, contemporană cu evenimentele, preluată ulterior de Letopiseţul Cantacuzinesc, prezintă episodul înlăturării lui Aron Vodă: “Îl ajunse pâra mincinoasă şi năpasta. Că trimise Bator Jicmont craiul (Sigismund Bathory-n.n), de-l legară cu doamna sa şi-i luă toată averea şi-l scoase din ţara lui cu ruşine, şi-l băgară în temniţă în Venti (Vânţu de Jos, jud. Alba), şi-i tăiară toţi boierii şi toate capetele în luna lui aprilie în 23 de zile din cursul anilor 7103. Şi-l puseră domn în locul lui  pe unul ce era agă la Aron Vodă, anume Răzvan şi-i schimbară numele de-i puseră Ştefan Vodă, să fie domn Moldovei”.

Pe 5 iunie 1595, delegaţia moldoveană semnează şi ea închinarea ţării lui Sigismund, noul domn devenind, asemeni lui Mihai, simplu locţiitor al principelui ardelean. O relatare în privinţa caracterului său găsim în conversaţia în limba turcă avută de Mihai Viteazul cu solul polonez Lubieniecki în 27 iulie 1595: ”E trădătorul meu: nu ţăran, ci grădinar, a cărui mamă îmi este supusă mie. Mi-a furat şase mii de galbeni ungureşti când a fost trimis de mine la Constantinopol, iar acum mi se face frate..."Dispreţul lui Mihai faţă de aliatul său de conjunctură este evident, arătând şi că acesta este “de neam ţigănesc, fără nicio credinţă, care m-a înşelat în slujba lui faţă de mine şi apoi l-a răsturnat pe Aron, pe domnul său, din domnie, şi acum porunceşte moldovenilor în locul  lui”.

Şi totuşi Ştefan Răzvan s-a arătat un partener credincios, participând alături de Mihai la toate campaniile antiotomane ale acestuia. În timpul unei astfel de acţiuni militare, atacul asupra cetăţii Giurgiului, polonezii, care în scrisorile către Papă îl numeau "om de naştere joasă" profită de absenţa sa şi îl instalează domn pe Ieremia Movilă, descendent din "lignajul vechilor voievozi".La scurt timp, Răzvan încearcă să-şi recâştige tronul mizând pe faptul că polonezii s-au retras în ţara lor. Cu oşti de la suveranul său, Sigismund Bathory, intră în Moldova îndreptându-se către cetatea de scaun a Sucevei. În bătălia desfăşurată la Areni, pe 14 decembrie 1595, fostul domn, care potrivit lui Miron Costin în Letopiseţul Ţării Moldovei, avea peste 12000 de oameni, Xenopol apreciind oastea ungurească la mai puţin de 2000 de soldaţi, este învins. Despre fuga sa spre Transilvania, Cronica Buzeştilor relatează: “fugi până la un sat anume Măneşti şi acolo fu prins Ştefan Vodă de nişte ţărani şi ducându-l la Ieremia Vodă, puţină vreme a fost viu, apoi l-a înţăpat Ieremia Vodă şi oastea lui a pierit cu totul”.

O altă cronică din 1599, a silezianului Baltasar Walther, preia informaţii provenite de la cancelarul lui Mihai Viteazul, logofătul Teodosie Rudeanu, şi prezintă faptele într-un mod asemănător: ”aga Ştefan Răzvan, de neam singan, ostaş viteaz dar fără credinţă faţă de fostul său domn Aaron şi apoi, după înfrângerea sa în Moldova, împotriva aşteptării, tras în ţeapă, în faţa tuturor”. Miron Costin considera moartea lui Răzvan Vodă ca o pedeapsă pentru trădarea lui Aron: ”cât l-au adus pe Răzvan la Ieremia Vodă după câteva mustrări, i-au tăiat capul şi l-au pus într-un par împotriva cetăţii. Iară pe unguri i-au gonit oştile până la munţi, cu mare vărsare de sânge. Fost-a acesta războiul în anul 7104 decembrie 5 zile. Aşa s-a plătit răul ce-l făcuse el lui Aron Vodă”. 

În acele vremuri se obişnuia ca domnitorii vasali să deţină o proprietate în ţara celui căruia i-au jurat credinţă. În urma tratatului de la Braşov, din 7 martie 1395, Mircea cel Bătrân primea de la regele Sigismund I satul şi vama Tolmay, aflate chiar în inima regatului maghiar, pe malul lacului Balaton. Deasemenea, dupa actul de închinare din 15 august 1475, prin care făgăduia “împreună cu toată ţara noastră credinţa veşnică Majestăţii Sale regeşti şi Sfintei Coroane" Ştefan cel Mare a fost răsplătit de Matei Corvin cu două feude în Transilvania: cetatea Ciceu cu circa 70 de sate şi Cetatea de Baltă cu 12 sate.

 După toate probabilităţile, în urma supunerii sale din 1595, Ştefan Răzvan a primit şi el în Transilvania, satul Zăpârţ (astăzi Băbdiu, comuna Bobâlna). Aici s-a refugiat sub ocrotirea lui Ioan Cernai, episcop ortodox de Vad, Maria, văduva domnitorului, în 1596. Primul document care semnalează prezenţa Mariei-Vidra în aceste locuri este datat 11 decembrie 1599. În el se arată cum aceasta şi Ştefan Ciurea, reprezentantul episcopului de Vad, le-au întâmpinat pe Elena Korosi, văduva nobilului Cristofor Kereszturi, şi fiica ei, Ecaterina. Acestea, din ordinul lui Mihai Viteazul, intrau în posesia satelor Olpret (azi Bobâlna) şi Nireş.

Un alt document consemnează patru ani mai târziu, în 1603, că în satul Rogoz "s-au numărat claiele de fân a soţiei voievodului Ştefan", ceea ce atestă că văduva stăpânea şi satul Rogoz din zona Chioarului, judeţul Maramureş.Văduva domnitorului ţigan nu era prea iubită de nemeşii români care au făcut numeroase plângeri la principele Transilvaniei, Maria-Cristierna, pentru a-i apăra în faţa "nelegiurilor şi samavolniciilor la care erau supuşi'" de Maria-Vidra.După vreo 8 ani de văduvie, în jurul anului 1603, Maria s-a recăsătorit cu voievodul Ionaş de Boiu Mic şi Românaşi care avea sub stăpânire opt sate aparţinătoare domeniului Chioar.Extrem de ambiţios, încerca mereu să-şi mărească proprietăţile. Pentru asta, la un moment dat, chiar a acordat un împrumut de 4.000 florini de aur generalului Giorgio Basta, în scopul întreţinerii armatei imperiale. Suma era considerabilă pentru acele vremuri, iar în schimbul ei Ionaş a primit în stăpânire zece sate din Maramureş şi Sălaj.

Odată cu schimbarea situaţiei politice şi retragerea generalului Basta din Transilvania, planurile de înavuţire ale voievodului Ionaş s-au prăbuşit.Într-o primă fază, cuplul voievodal a pierdut câteva sate luate de principele Sigismund Rakoczi. Mai apoi, în 1615, dieta de la Cluj a prevăzut revizuirea tuturor donaţiilor cu începere din 1588.Ca urmare, Maria-Vidra şi soţul ei au pierdut cele două sate clujene. Au încercat din răsputeri să le recupereze în anii care urmează, însă fără urmă de succes.Mai puţin bogată decât se visa, Maria a murit la o dată neştiută.

 



Voteaza articol
5.00

Aboneaza-te la feed-ul de comentarii Comentarii (0 postat):

Adauga comentariul tau comment
Va rugam introduceti codul din imagine:
  • email Trimite unui prieten
  • print Versiune pentru printat