Acasa | Controverse | Istoria neminţită a Transilvaniei (II)

Istoria neminţită a Transilvaniei (II)


image



În 1235, de teama creşterii puterii lui Ioan Asan II al Bulgariei, care s-a aliat cu Ioan Dukas Valatses, împăratul Niceei şi s-a rupt de Roma în 1232, prinţul Bela, devenit regele Bela IV al Ungariei, înfiinţează Banatul de Severin, ca zonă tampon, prin care vlahii găsesc o nouă modalitate de a pătrunde uşor în Transilvania.

În 1239, o uriaşă armată mongolă condusă de Batu Han îi învinge pe cumanii regelui Kutun. Mongolii cuceresc Muntenia şi sudul Transilvaniei iar vlahii devin vasalii acestor cuceritori, pe care îi călăuzesc către Transilvania, unde, în bătălia de la Muhi, zdrobesc armatele maghiare. După ce mongolii se retrag în 1242, vlahii , deveniţi majoritari în urma pieririi multor cumani în lupte, încep să coboare din munţi şi să înfiinţeze aşezări stabile. Aceştia de obicei se aşezau la marginea localităţilor, creând o localitate geamănă care păstra numele original maghiar, la care se aplica o terminaţie vlahă.

Regele Bela IV, revenit în ţară după înfrângerea de la Muhi, încearcă repopularea unei ţări devastate de mongoli şi acceptă crearea unui voivodat semi-independent vlah, ca parte a Banatului de Severin. Permisiunea regală este urmată de o alta în 23 iunie 1250, prin care regele doreşte să atragă diferite minorităţi printre care şi vlahi, să se stabilească în zonele depopulate. Vlahii primesc chiar şi privilegii din partea maghiarilor , cum ar fi eliminarea plăţii taxelor sau posibilitatea de a se aşeza pe domeniile episcopale şi ale statului. Mulţi vlahi s-au stabilit întâi în ducatul Bosniei, ce aparţinea de Ungaria din 1210, sau în partea de nord a Bulgariei, care deasemenea era un stat vasal Ungariei din 1255, după care s-au mutat în comitatele de sud din Transilvania.

La sfârşitul secolului XIII, erau cunoscute numai 9 aşezări valahe pe teritoriul regatului maghiar. La jumătatea sec. XIV, existau 24 de sate, din cele 736 documentate. În 1404, numărul aşezărilor vlahe a crescut la 95. Prezenţa lor este menţionată în special în zonele de graniţă, în văile ascunse ale pârâurilor şi pe păşunile de pe pantele munţilor. Conform listelor papale de colectare a zeciuelii din 1332 si 1337, in episcopia Transilvania, existau 310 000 de unguri si secui, 21000 de saxoni si doar 18 000 de vlahi.

La începutul sec. XIV, regele Carol Robert de Anjou introduce limba latina în cancelarii, şcoli şi biserici. Deşi de origine latină, vlahii au perceput acest gest ca un atac la cultura şi la religia lor greco-slavonă, izolându-se în munţi pentru a nu participa la viaţa socială.

În 1324, cumanul Basarab, devenit conducător al Munteniei, atacă surprinzător Banatul de Severin, locuit majoritar de unguri, şi îl anexează regatului său. Regele maghiar cade în cursa întinsă de cuman şi, învins la Posada, recunoaşte independenţa tânărului stat. În aceeaşi perioadă în Moldova apărea un alt principat, sub suzeranitate maghiară, înfiinţat de Bogdan, voievod de Maramureş. Conform cronicii ruseşti a lui Nestor, regele maghiar Ladislau Cumanul, ameninţat de o altă invazie mongolă, a cerut ajutor Romei şi Constantinopolului în 1284-1285. Ca răspuns la solicitarea sa, o armată formată în principal din mercenari vlahi din regiunea Ibar (în prezent, în Serbia) a fost trimisă de bizantini. Aceşti vlahi au luptat alături de unguri împotriva mongolilor pe care i-au învins pe valea râului Tisa, primind drept răsplată de la regele maghiar proprietăţi în Maramureş, unde au şi rămas definitiv. Într-un document din 1335, Bogdan, fiul lui Mikola, era menţionat ca grănicer în Maramureş, de unde a migrat în Moldova, în 1348.


În timpul domniei lui Ludovic cel Mare (1342-1382), în Balcani apar turcii otomani. Amenintaţi cu luarea în sclavie, vlahii primesc acordul regelui maghiar de a se stabili nu numai pe proprietăţi regale sau episcopale, acesta decretând ca proprietarii de pământuri şi orăşenii să permită vlahilor să se aşeze oriunde doresc. În iulie 1366, parlamentul maghiar se intrunea la Turda pentru a dezbate plângerile locuitorilor împotriva comportamentului noilor sosiţi.

Ştefan Bathory, voevod al Transilvaniei ( 1571-1581), devenit mai târziu rege al Poloniei, a adus un mare număr de vlahi din teritoriile ocupate de turci, pe care i-a aşezat în Transilvania. Este perioada în care apar şi primele aşezari permanente iar numărul localităţilor locuite de vlahi ajunge la 389, cele mai multe fiind în comitatul de Hunedoara. În zonele locuite de saşi şi secui însă nu exista nici o localitate vlahă.

Limba literară a vlahilor a apărut tot acum, când saşii din Transilvania au introdus reforma în rândurile acestora. Prima carte tipărită în latină a fost traducerea Psalmilor din maghiară, în 1570, editată de Tipografia Regală. Aceeaşi tipografie a editat şi Catehismul Calvinist în limba vlahă, tradusă tot din maghiară.

În 1601 austriecii l-au numit guvernator al Transilvaniei pe generalul Gheorghe Basta, care a condus ţara fără milă. El a perceput taxe împovărătoare şi în loc să-şi plătească mercenarii, îi instiga să jefuiască populaţia. În 1603, întreaga populaţie din regiunea Caransebeş a fost exterminată. Domnitorul muntean Radu Şerban a primit permisiunea de a se aşeza cu familia şi curtea sa în zona depopulată. În 1664 are loc o altă migraţie masivă a vlahilor în teritoriile ocupate de saşi şi în zona Mureşului.

În 1657, a izbucnit războiul între Suedia şi regatul polon. Fiecare parte i-a cerut lui Gyorgy Rakoczi, voievodul Transilvaniei, să-i fie aliat. Acesta a ales să-l sprijine pe regele suedez, în timp ce împăratul habsburg, Leopold I, i-a susţinut pe polonezi. Rakoczi a mers să-i ajute pe suedezi cu o mare armată formată din secui, dar copleşit de numărul mare de inamici, s-a retras. Pe drumul de întoarcere soldatii săi au fost înconjuraţi de tătari şi majoritatea secuilor au fost ucişi . În acest fel Transilvania, rămasă fără armată, a fost mulţi ani devastată de atacurile turcilor, pe de-o parte şi a tătarilor, pe cealaltă parte. În 1661, turcii devastaseră aproape întreaga Transilvanie. Toate oraşele din şapte comitate au fost arse în întregime şi 100 000 de secui au fost luaşi în sclavie la Constantinopol. Un al doilea val de păstori vlahi au coborât din munţi şi au ocupat aceste teritorii, numărul lor a crescut de la 200 000 în anul 1700 la 425 000, 30 de ani mai târziu. În partea de sud a comitatului Bihar, din cele 40 de localităţi vechi ale maghiarilor, 33 au devenit complet vlahe, patru localităţi au dispărut complet şi numai trei au rămas locuite de unguri.

Un rol important în acest fenomen l-au avut habsburgii. Scopul acestora era de a slăbi influenta noilor religii protestante la care aderaseră ungurii din Transilvania prin schimbarea compoziţiei sociale a regiunii. De două ori pe an, criminalii şi cei suferind de sifilis şi alte boli venerice erau aduşi cu vaporul pe Dunăre din Germania şi Austria.

În 1784, fiul Mariei Teresa, împăratul Joseph II, a devenit rege al Ungariei, dar a refuzat să jure că va respecta constituţia ungara, ordonând un recensământ . Preoţii ortodocşi au explicat populaţiei vlahe că acest recensământ i-ar elibera de statutul de iobagi, permiţându-le să devină soldaţi sau oameni liberi fără acceptul nobilimii maghiare. În acest timp, Horia devine conducătorul militar al vlahilor. El a arătat acestora un document prin care pretindea că are binecuvantare de la Joseph II, scrisă cu litere de aur. Spunea că împăratul dorea uciderea tuturor ungurilor din Transilvania şi l-a autorizat pe el să conducă această acţiune. Aşa că vlahii i s-a alăturat, incendiind toate aşezările maghiare din comitatele Zarand, Hunedoara, Turda, Cluj, Alba şi Sibiu şi masacrând aproape toată populatie. Ca rezultat al acestei răscoale 62 de localităţi maghiare, 132 de case de nobili şi peste 4000 de maghiari au dispărut, în timp ce Horia a devenit erou naţional al românilor.

Începând cu 1791, vlahii au pledat pentru o nouă teorie, aceea că ei sunt de fapt străvechea populaţie a Transilvaniei , fiind descendenţi din coloniştii romani ai lui Traian. Conform teoriei, valahii ar fi avut o înţelegere cu conducătorul maghiar Tuhutum încă din 896. Bazându-se pe această teorie, vlahii au trimis o petiţie regelui austriac Leopold II, prin care cereau recunoşterea poporului român alături de cel maghiar, secui şi saş, ca al patrulea element etnic , cu drepturi egale. Împăratul nu a dat curs solicitării dar o parte a nobilimii maghiare a sprijinit iniţiativa, ca una culturală, astfel încât Pesta a devenit centrul naţionalismului vlah. Prima şcoală vlahă s-a înfiinţat la Blaj, pe un teren ce a aparţinut voievodului transilvănean Mihaly Apafi. În scurt timp, 300 de şcoli vlahe au luat naştere în Transilvania, şi pe timpul domniei lui Leopold II, numărul acestora a ajuns la 500, în ciuda opoziţiei acestuia. În 1831, prima facultate de filozofie s-a înfiinţat la Blaj, urmată apoi de una de teologie.

În demersul lor, vlahii au primit un puternic sprijin politic şi religios din partea Rusiei. Ruşii au fost primii care au răspândit ideea unei Valahii mari. În 1770, habsburgii au organizat o asociaţie, “Fraţi de cruce”, care avea ca scop să-i ajute pe vlahi să-şi dezvolte sentimentele naţionale. Paradoxal , acest gest a dus printre unguri şi secui la reînvierea naţionalismului maghiar. În 1848, revoluţia maghiară este înăbuşită de către forţele armate combinate ale Rusiei şi Austriei.


Evenimentele ulterioare se cunosc. Ungurii din Moldova şi Valahia se aflau de acum pe teritorii româneşti. Multe din şcolile maghiare au fost închise deoarece românii nu permiteau să vină profesori sau preoţi din Ungaria. Când ungurii au cerut ajutorul Vaticanului, acesta a trimis preoţi italieni care vorbeau doar latina, făcând ca şi limba maghiară să dispară în scurt timp.




Voteaza articol
2.71

Aboneaza-te la feed-ul de comentarii Comentarii (7 postat):

zoltes on 23/09/2013 18:35:27
avatar
Vai saracii unguri , ce mila mi-e de ei, cat au suferit si ce mult i-au asuprit romanii de -a lungul istoriei, pe ei si pe austrieci. UDMR -ul te plateste sa scrii prostii din astea? Revino-ti si nu uita ce a facut armata maghiara in al doilea razboi cand a intrat in ardeal. Nu stiu cati ani ai, si de unde esti, dar du-te in salaj si intreaba batranii ce s-a intamplat in septembrie 1940 dupa dictatul de la viena apoi reflecteaza la istoria ardealului , da-ti doua palme si apuca-te de citit inainte de a scrie prostii.
Thumbs Up Thumbs Down
0
magda on 13/02/2014 11:27:54
avatar
Asa e draga JANOS ROBERT , romanii sunt in Ardeal datorita tolerantei voastre proverbiale ! Sunteti un popor de mare eleganta si bun simt .Apoi intotdeauna i-ati respectat pe romani , acest lucru este evident si acum cand vorbiti intre voi ungureste chiar si in casele noastre cand ne cautati cu oarecari interese. Esti cam patimas "prietene" iar noi incepem sa ne cam plictisim de voi...dupa care ne vom enerva si dupa aceea , cine stie ? Ce zici? Stiu ca sunteti invatati cu saua , atunci ramaneti acolo si nu mai sariti peste cal ! In situatii din acestea in majoritatea cazurilor oamenii isi cam rup gatul...
Thumbs Up Thumbs Down
0
neutru on 28/02/2014 16:43:00
avatar
una peste alta, cite date, nume, cifre, am vazut in articolele acestea, nu am vazut in manualele de istorie romanesti, care sint scrise dupa modelul povesti de fratii grimm. In zilele noastre, copii sint invatati la scoala o istorie falsa, neconforma cu ce s-a intimplat de fapt si cu mari lacune de logica. Oricum, nu conteaza cine a fost primul in transilvania, ungurul sau romanul, conteaza cine este acum. Punct. Romanii sint mai multi acum, deci transilvania e romania. Tiganii vor fi cei mai multi peste 50-100 de ani, vor vedea ei cum isi numesc atunci statul, treaba lor. Ce nu este ok, este fanatismul: dorinta de vendeta, razbunarea, ura gratuita si inutila. Atat in romani cat si in unguri mocneste dorinta de hartza, de zazanie, si de aia ambele popoare involueaza economic, ramin retarde. De atata dorinta de cafteala, uita sa mai si munceasca, sa mai si cladeasca ceva. Fiecare neam isi merita soarta. Atata pot, atata fac.
Thumbs Up Thumbs Down
0
Targitaos-Hargitaos on 19/09/2014 15:58:21
avatar
Ba Zoltes tracule!

arata-mi si mie la prost secui, ce cronica,document vorbeste dezpre numai UN SINGUR conflict intre valachi s unguri in Aredela intre secolu 10-17 [ala cu Gelu vs Arpad si Horea stim], darmite seva sursa cu 'asuprirea valachilor in Ardeal intre secolele 10-17]

ca ziceti ca '1000' de ani v-au asuprit

daca luam lupta Arpi vs Gelu ala e lupta nu 'asuprire', peste tot in Glob era ca luptau doi si care invingea domnea, da rde aici pana 'suprire' mai este.
Thumbs Up Thumbs Down
0
viriles on 06/01/2015 15:27:57
avatar
ba ai dracu vlahi se inmulteau ca iepurii in defavoarea impotentilor de unguri!pai daca erati labari!!mai dureaza ceva si va inlocuim si in ungaria .Acum din incrucisarea romanilor cu tiganii asistam la crearea unui nou popor ,poporul rrroom.Asa a fost si cu romanii din daci si romani si iata ca v-am ocupat ardealul!!
Thumbs Up Thumbs Down
0
Stefan Dumitrache on 28/03/2015 19:52:00
avatar
Rar vam văzut o compilaţie mai ticăloasă de minciuni. Nu ştiu cine este gunoil care semnează acest articol, dar ar trebui să ştie că Banatul de Severin exista de mult mai multă vreme dar aparţinea ţaratului vlaho-bulgar. Bela a luat acest Banat de la Ioan Assan al II-lea. Cât priveşte neruşinare că Ioan(Ivanco) Basarab era cuman, ar trebui să ştie dobitocul care semnează aceste rânduri câ în toate cronicile maghiare este caracterizat drept olah, schismatic şi infidel. Mai nou, rezultatul testului ADN din mormântul 10 aflat în Biserica Domnească din Curtea de Argeş, dovedeşte originea germanică a dinaştilor de la Argeş, confirmând ipoteza lui Florin Horvath. Nu mai publicaţi astfel de gunoaie şi mizerii al unora care în viaţa lor nu au citit nici măcar Poveşti Nemuritoare.
Thumbs Up Thumbs Down
0
adi pete on 06/09/2015 20:25:59
avatar
Este aproape unanimă aprecierea istoricilor romàni, după care, din cauza

vicisitudinilor vremurilor, a numeroaselor războaie purtate de armatele marilor

imperii şi regate vecine, din toate timpurile, pe pămànt romànesc, a jafurilor şi

distrugerilor de importante bunuri materiale şi culturale, in focul mistuitor al

acestora s-au aflat şi multe cronici vechi, manuscrise, documente ale

Cancelariilor Ţărilor Romàne, precum şi altele de acest gen.

Dar, cu toate aceste pierderi uriaşe de valori culturale, istoricii romàni

sunt conştienţi că multe fonduri de arhivă, importante documente, lucrări antice

de istorie şi geografie a pămànturilor Daciei antice au fost furate, pur şi

simplu, de cotropitorii străini, interesaţi in a ne frustra de cunoaşterea mai

aprofundată, mai documentată a istoriei multimilenare a poporului daco-romànesc.

Dovada incontestabilă a acestui adevăr sunt descoperirile realizate in

ultimele patru decenii ale secolului al XX-lea in arhive şi biblioteci din ţară şi

de peste hotare, de importante lucrări de istorie, indeosebi in marile centre

culturale europene sau in capitalele unor foste mari imperii şi regate vecine.

Este, credem, suficient să amintim, in această privinţă doar càteva exemple

mai ilustrative, ca:

- descopenirea de către istoricii romàni a celei mai vechi cronici turceşti,

intitulată Ogusmame, in care se menţionează existenţa in secolul al IX-lea e.n.

mai precis in anul 839, a unei Ţări a Romànilor la nordul Dunării şi in

teritoriile din nordul Mării Negre, pànă spre Nipru; - descoperirea Atlasului

german din anul 1826 in care pe o hartă ilustrànd popoarele Europei de răsărit la

anul 900 e.n., pamàntul romànesc se intindea din Pannonia pànă la Nipru,

specificàndu-se: Walahen oder Rumuny;

- descoperirea scrisorii unui conducător chazar, referitoare la secolul al

VII-lea e.n. din care rezultă existenţa in Transilvania a ţării Ardil, adică a

ţării Ardealului, termen curat romànesc, apărut cu două secole inainte de invazia

triburilor migratoare războinice ungare in Bazinul mijlociu al Dunării, ceea ce

dovedeşte că ungurii au fost aceia care au imprumutat termenul de Ardeal din limba

romànă, spunàndu-i, după topica limbii maghiare, Erdely;

- descoperirea in Biblioteca naţională din Budapesta a lucrării lui Lukacs

Karoly, preot romano-catolic şi arheolog. care a păstorit peste zece ani in

regiunea Balatonului, unde a făcut cercetări arheologice, identificànd urme

materiale ale unor conace, biserici şi cetăţi voievodale romàneşti in secolul al

X-lea, adică tocmai de pe timpul invaziei triburilor migratoare ungare, lucrare

care, deşi apăruse in anul 1937 la Tipografia Episcopatului romano-catolic din

Oradea, unde preotul a fost transferat de către autorităţile ecleziastice, această

carte nu s-a găsit in nici o bibliotecă din Romània. Motivul se cunoaşte!

- descoperirea Cronicii impăratului german Friederic Barbarossa in care pentru

anul 1189 se atesta existenţa unei ţări romàneşti numită Walahia intre Dunăre şi

Munţii Carpaţi condusă de un principe;

- descopenirea surselor documentare privind lucrarea ilustrului cărturar romàn

din secolul al IV-lea, Aeticus Dunăreanu, intitulată Cosmographia, scrisă in limba

romànă cu alfabet geto-dacic şi tradusă apoi in limba latină romană;

- descopenirea in lucrările lui Homer-lliada şi Odiseea, a unor cuvinte, nume de

persoane şi alte expresii ca bătălie, Poarta Schciană din limba daco-romànească;

- descoperirea a sute de cuvinte daco-romàneşti in limba greacă a dorienilor,

plecaţi din Transilvania pe la anul 1200 e.n.,

- descoperirea, intr-o lucrare de studii sociale a invăţatului grec Pithagora

din secolul al V-lea e.n. a unor cuvinte neaoş romànesti, ca spre exemplu cuvàntul

'moşneni';

- argumentarea ştiinţifică a folosirii unor cuvinte romàneşti ca mied, meiu,

colibă etc., in opera ambasadorului bizantin Panites Priscus, aflat in anul 448 la

Curtea neimblànzitului Atilla in al cărui blazon figura ca fiind şi rege al

dacilor. Sunt toate acestea descoperiri semnificative, care corectează aprecierile

mai vechi ale unor filologi romàni şi străini, care după cercetările lor, cuvinte

romàneşti scrise nu apar, chipurile, decàt abia din secolul al IX-lea e.n.



Nu de mică importanţă au fost descoperirile privind stema regatului geto-

dac, al Daciei antice, precum şi referirile concrete la Coroana regilor ei,

folosirea in unele surse documentare străine a denumirii de regi pentru domnitorii

Ţărilor Romàne; descoperirea a sute şi sute de cuvinte vechi romàneşti, provenite

nu din limba latină romană, ci din fondul autohton geto-dac in vocabularul

popoarelor italian, francez, spaniol, englez, irlandez, lituanian etc.;

identificarea rostirii rugăciunii Tatăl Nostru atàt de romànii din cele trei state

romàneşti -Muntenia, Moldova şi Transilvania, càt şi de neamurile celtice din

regiunea Wallace-ului (adică a romànilor) din Marea Britanie, in intreg Evul Mediu

şi explicaţia ştiinţifică a acestei realităţi şi, in fine, că termenul de Romània,

ilustrànd unitatea celor trei ţări romàneşti, a fost folosit in documentele

străine, mai ales diplomatice, cu multe secole inainte de cel de-al XIX-lea.

Vestitul specialist belgian Vulcanius Bonaventura, intr-o lucrare de referinţă

apărută in anul 1592, precizează, pe baza mărturiilor arheologice scrise in

alfabetul geto-dacic pe care le-a văzut, că un alfabet autohton geto-dacic a fost

inventat cu mult timp inaintea celui latin roman.

Folosirea de către romàni a acestui alfabet geto-dacic şi in sec.

XII-XIII este dovedită de cronicarul ungur Simon de Keza care, in a sa lucrare din

1282, referindu-se la secuii care convieţuiau atunci cu romànii la vest de Munţii

Apuseni, preciza expres: De aceea (secuii) amestecàndu-se cu blackii (romànii) se

zice că se foloseau de literele lor, fapt trecut cu vederea de către istoriografia

ungară, care considera chiar constatarea lui Simon de Keza drept o insultă adusă

ungurilor "civilizatori".

In această ordine de idei, merită să mai subliniem şi afirmaţia Papei

Inochentie al IV-lea (1242-1258) conform căreia: "De un secol şi jumătate valahii

(romànii) din Dacia traduseseră, pe nesimţite, in limba lor, liturghia". Rezultă,

aşadar, cu claritate cà pe la anul 1100 romànii, adică clericii ortodocşi, au

tradus şi Liturghia in limba lor proprie.
Thumbs Up Thumbs Down
0
Adauga comentariul tau comment
Va rugam introduceti codul din imagine:
  • email Trimite unui prieten
  • print Versiune pentru printat