Acasa | POLITICA | Gigi Chiru îl acuză de laşitate pe "sultanul" Mazăre

Gigi Chiru îl acuză de laşitate pe "sultanul" Mazăre


image

Într-un comunicat de presă, Chiru sare iar la gâtul lui Mazăre:

„Dorinţa lui Mazăre de a pune stăpânire pe inima economică a oraşului, Portul Constanţa, nu mai este un secret pentru nimeni. Însă, mă surprinde jocul de culise cu care continuă să-şi rezolve problemele care stau în calea intereselor sale de afaceri, cu mâna şi semnătura altora. Aşa cum ne-a obişnuit, primarul din Mamaia, pentru foloseşte chestiunile serioase un funcţionar public care nu îndrăzneşte să-l refuze, subalternul său de la Primărie. Semnatarul scrisorii deschise adresate primului ministru Victor Ponta este şeful Serviciului Public de Evidenţa Persoanei, iar soţia sa este şeful Serviciului Urmărire şi Executare Contracte-Vânzări. Aşadar, oameni plătiţi din buzunarul contribuabililor sunt obligaţi să facă orice numai pentru a-l ajuta pe sef să atingă scopurile grupului de interese pe care îl conduce. Decizia demisiei este unilaterală şi apreciez ca onestă demisia şi sunt convins că profesorul Băluţ a conştientizat gravitatea anumitor acţiuni legate de Portul Constanţa şi a preferat să se retragă din dorinţa de a nu fi părtaş la excrocheriei care se pregăteşte.    

Ţin să subliniez faptul că folosirea funcţionarilor publici pe post de «telecomandă» nu este doar incorectă, ci şi jignitoare la adresa constănţenilor care plătesc taxe şi impozite. Funcţionarii din Primărie ar trebui să fie în slujba comunităţii, cetăţenilor şi nu intereselor unui grup care face afaceri ca în filmele cu mafioţi”, a declarat senatorul Christian Gigi Chiru, preşedintele PDL Constanţa.

 

 

 

Galerie imagini

Tag-uri:  

Voteaza articol
0

Aboneaza-te la feed-ul de comentarii Comentarii (1 postat):

Rent a car Bucuresti on 10/04/2017 18:36:21
avatar
Ca un sultan se poarta Mazare asta.
Thumbs Up Thumbs Down
0
Adauga comentariul tau comment
Va rugam introduceti codul din imagine:
  • email Trimite unui prieten
  • print Versiune pentru printat