Acasa | ACTUALITATE | Ciprian Sobaru, noul şef de la Serviciul Rutier Constanţa

Ciprian Sobaru, noul şef de la Serviciul Rutier Constanţa


image

„La data de 8 aprilie a.c., subcomisar de poliţie Sobaru Ciprian, a fost împuternicit pentru o perioadă de 6 luni, să îndeplinească atribuţiunile funcţiei de şef al Serviciului Rutier Constanţa.

Ofiţerul de poliţie, a activat cu preponderenţă în cadrul Serviciului Rutier, iar din anul 2008 şi până la data prezentei numiri, a îndeplinit funcţia de şef al Biroului Rutier Constanţa” se arată într-un comunicat de presă remis de către Poliţia Constanţa.

Această numire vine în urma schmbărilor care au avut loc în ultimele zile la nivelul conducerii IPJ Constanţa.

Astfel, după ce în luna decembrie a anului trecut, Valentin Burlacu a renunţat definitiv la funcţia de inspector şef pentru a se transfera la DNA, în locul său a fost numit ca interimar, Adrian Rapotan. În tot acest timp s-a vehiculat varianta organizării unui concurs pentru ocuparea funcţiei de inspector şef însă până la urmă, numirea s-a făcut ieri prin ordin al Ministerului Afacerilor şi Internelor iar cel împuternicit la comanda poliţiei constănţene a fost Dancu Ilie Constantin, şeful de la rutieră.

La nici 24 de ore de la această numire, Ciprian Sobaru i-a luat locul lui Constantin Dancu, pe o perioada de şase luni, ca interimar.

Schimbările din cadrul IPJ Constanţa nu se opresc însă aici pentru că în scurt timp va fi numit şi noul şef de la DIAS, ales prin concurs în urma pensionării lui Emanoil Moraru. Bătălia la acest departament se dă între Tudorel Dogaru – şeful Biroului Accidente şi Adrian Cerneagă – adjunctul serviciului Acţiuni Speciale. 

 



Voteaza articol
0

Aboneaza-te la feed-ul de comentarii Comentarii (1 postat):

Rent a car Bucuresti on 08/12/2016 00:38:44
avatar
Fiind tanar presupun ca va venii cu idei noi si se va implica in activitate.
Thumbs Up Thumbs Down
0
Adauga comentariul tau comment
Va rugam introduceti codul din imagine:
  • email Trimite unui prieten
  • print Versiune pentru printat