Acasa | ACTUALITATE | „Oamenii mei sar în ring” – Trei PDL-iştii se luptă pentru un loc în Senat

„Oamenii mei sar în ring” – Trei PDL-iştii se luptă pentru un loc în Senat


image Mircea Banias

Printr-un comunicat de presă, Maria Stavrositu îşi invită principalii contracandidaţi la o dezbatere publică pe tema soluţiilor  pe care aceştia le propun la problemele cu care se confruntă constănţenii. Invitaţia le este adresată lui Gigi Chiru şi Mircea Banias, cei cu care Stavrositu intră în competiţia pentru colegiul 4 Senat, la alegerile din 9 Decembrie. 

Prinşi în goana după putere, cei trei aspiranţi la fotoliul de senator par să nu-şi mai amintească faptul că au fost colegi de partid şi, cel puţin la nivel teoretic, împărtăşeau aceleaşi convingeri politice şi luptau pentru aceeaşi cauză.

Mircea Banias candidează acum din partea USL şi e hotărât să-şi mai prelungească încă patru ani imunitatea parlamentară. La începutul acestui an, Banias a părăsit PDL-ul şi s-a refugiat la Partidul Conservator al lui Dan Voiculescu, după ce colegii democraţi l-au ales pe Gigi Chiru în locul său, la şefia partidului. Aşa a ajuns să candideze la Senat pentru colegiul 4 din partea alianţei USL şi nu se sfieşte să apară alături de Radu Mazăre sau Eduard Martin pe la diverse petreceri şi simpozioane.

Gigi Chiru, al doilea aspirant la Parlamentul României este un candidat prin definiţie. S-a luptat cu Ovidiu Brăiloiu pentru Primăria Eforie pe care a pierdut-o la câteva voturi distanţă, a intrat apoi în război deschis cu Mazăre, căruia i-a făcut concurenţă neloială deschizîndu-şi propria primărie, iar de câteva luni bune se află într-un conflict deschis cu Maria Stavrositu. Prima bătălie cu aceasta a câştigat-o deja, Stavrositu fiind nevoită, cu o săptămână în urmă, să demisioneze din PDL din cauza neînţelegerilor pe care le-a avut cu Chiru. Sprijinit puternic de la centru Chiru a rămas în continuare în partid, devenind candidatul alianţei ARD pentru locul de senator din colegiul 4.

Maria Stavrositu şi-a găsit sprijin la PP-DD şi candidează tot pe colegiul 4 Senat, chiar dacă nu este încă membru cu acte în regulă al formaţiunii lui Dan Diaconescu.

 

 



Voteaza articol
0

Aboneaza-te la feed-ul de comentarii Comentarii (0 postat):

Adauga comentariul tau comment
Va rugam introduceti codul din imagine:
  • email Trimite unui prieten
  • print Versiune pentru printat