Acasa | BIOGRAFII NEROMANŢATE | Mugur Isărescu cel veşnic

Mugur Isărescu cel veşnic


image

Mugurel Constantin Isărescu, guvernatorul BNR, s-a născut pe 1 august 1949 în Drăgăşani-Vâlcea. Este căsătorit şi are doi copii, Lăcrămioara şi Costin. Din septembrie 1990, ocupă funcţia de guvernator al Băncii Naţionale a României, funcţie pe care a părăsit-o, provizoriu, pentru a ocupa vreme de un an postul de prim-ministru în ultimul an al regimului Constantinescu.

Traseul pe care l-a urmat Isărescu până în 1990 a fost specific generaţiei pregătite pentru a prelua puterea după căderea regimului Ceauşescu, el fiind inclus ulterior pe lista de tehnocraţi a noii puteri politice.

Practic, până la sfârşitul lui 1989, Mugurel Isărescu şi-a desăvârşit pregătirea profesională în domeniul financiar-bancar. În 1971, el a absolvit Academia de Studii Economice din Bucureşti, specialitatea Relaţii Economice Internaţionale şi, în perioada 1971-1990, a fost cercetător la Institutul de Economie Mondială (IEM) de la Bucureşti, “un apendice” al Securităţii, alături de Eugen Dijmărescu, actual viceguvernator la BNR, precum şi de Napoleon Pop, care a lucrat în institut încă din 1967. După 1975, Isărescu a fost şi cadru didactic universitar la ASE Bucureşti.

Institutul de Economie Mondială - apendicele Securităţii


Până în 1990, Institutul de Economie Mondială (IEM) de la Bucureşti a fost o instituţie de acoperire pentru fostul serviciu de informaţii externe din cadrul Securităţii (DIE/CIE) şi a avut regim de unitate militară. El a fost înfiinţat şi organizat după modelul faimosului institut de economie mondială de la Moscova, condus de nu mai puţin faimosul Arbatov. În afara academicianului Costin Murgescu, plasat ca director general, datorită autorităţii profesionale, restul personalului lucra în regim cvasimilitar.

Astfel, generalul Ion Marcu era, concomitent, şeful diviziei a II-a (care acoperea geografic toate spaţiile externe, mai puţin Europa şi ţările socialiste) din DIE/CIE (serviciul de informaţii externe) şi director adjunct al IEM. Institutul unde a lucrat Isărescu vreme de 19 ani era nu numai instituţie de acoperire (cu legitimaţiile de rigoare ale IEM atât pe nume reale, cât şi pe cele legendate), cât şi element de tranzit în cadrul biografiilor-legendă ale ofiţerilor din centrală trimişi în exterior via scurte stagii în cadrul Ministerului Comerţului Exterior şi Cooperării Economice Internaţionale (MCECEI).

În scurtele deplasări de “vizite” şi “stadii de cercetare” în Occident sau reuniuni internaţionale, cei în cauză (cercetătorii din IEM) erau daţi în legătură rezidenţelor din ţările vizitate şi aveau “ordine de misiune” cu sarcinile informativ-operative ce trebuiau executate pe durata deplasării. La întoarcere, se făcea analiza rezultatelor, exact ca pentru ofiţerii trimişi în misiuni temporare, cu rapoarte etc.

Isărescu, Dijmărescu şi Pop, biografii intersectate la ordin

Foşti colegi la Institutul de Economie Mondială, Mugurel Isărescu, Eugen Dijmărescu şi Napoleon Pop au făcut parte din corpul special de activişti/propagandişti ai CC al PCR folosiţi pentru “instruirea” activului de partid central şi din teritoriu. Criteriile promovării în IEM pentru Isărescu au fost diferite faţă de cele folosite pentru Dijmărescu. Isărescu a fost promovat în activul de partid pe criteriul “sânge proaspăt”.

Dijmărescu însă aşa cum s-a văzut imediat după 1989 avea relaţii de familie (inclusiv politică) cu vechea gardă ideologică a PCR, gen Valter Roman & co. De aici şi aerul de superioritate al lui Dijmărescu în raport cu “provincialul” Mugurel, adică raportul aristocrat-plebeu în ierarhia socialî din fostul regim comunist. Până în 1990, Eugen Dijmărescu a ocupat poziţii ierarhic superioare lui Isărescu în cadrul IEM, inclusiv prin poziţia de secretar PCR pe institut. Ulterior, ca “senior”, a fost vexat de faptul că Isărescu a fost numit guvernator al BNR, socotindu-se nedreptăţit, chiar dacă el însuşi a ocupat funcţii de viceprim-ministru, ministru şi ministru secretar de stat, inclusiv poziţia de vicepreşedinte al Senatului.

Între cei doi a fost o oarecare rivalitate mocnită, ce a culminat cu plecarea lui Dijmărescu în Japonia, ca ambasador, plecare percepută ca un exil politic având în vedere ambiţiile sale. Ulterior, în timp ce poziţia lui Isărescu s-a consolidat, Dijmărescu a intrat în penumbră, obţinând cu efort poziţia de viceguvernator al BNR, adică de “subaltern” al colegului său rival.
Napoleon Pop a ţinut şi el aproape de cei doi, în buna tradiţie a ambiţiilor politice nutrite de foştii membri ai grupului “Trocadero”.

Intrat în IEM în 1967, Napoleon Pop a ocupat funcţii importante în cadrul apendicelui DIE/CIE, el fiind şeful sectorului “ţări cu economie de piaţă” (1977-1980), şeful Oficiului de Informare Documentară pentru Comerţul Exterior din IEM (1981-1989), director ştiinţific al IEM şi director al Centrului de Informare Economică (1989-1990).

Din 1990, Napoleon Pop a intrat direct în guvern, ca secretar de stat la Ministerul Comerţului şi Turismului (1990-1992), apoi a fost şeful Departamentului pentru Integrare Europeană (1993-1994), preşedinte-director general la World Trade Center Bucureşti (1994-1996), ministru consilier la Ambasada României la Washington (1996-1998) şi, apoi, din nou la World Trade Center până în 2000. În legislatura 2000-2004, Napoleon Pop a fost deputat PNL, înlocuindu-l pe Theodor Stolojan. Astăzi, Pop este din nou alături de Dijmărescu şi Isărescu, ocupând funcţia de membru în Consiliul de administraţie al BNR.

Osanale în pas cu vremea

Până în 1990, Mugurel Isărescu n-a scăpat nici el de tributul plătit “sultanului” Ceauşescu. El a încercat să se evidenţieze în faţa conducerii superioare de partid şi de stat fie prin aprobarea la scenă deschisă a politicii de reducere a cursei înarmărilor, fie prin înfierarea politicii dobânzilor practicate de imperialiştii americani. Astfel, în “Era socialistă” din august 1986, Mugurel Isărescu anunţa, cu respect: “Este larg cunoscută şi apreciată în rândurile opiniei publice de peste hotare concepţia tovarăşului Nicolae Ceauşescu privind necesitatea obiectivă a reducerii uriaşelor cheltuieli militare, ce constituie baza materială a cursei înarmărilor şi cerinţa stringentă a demarării procesului dezarmării, având în prim-plan dezarmarea nucleară...” .

Textul era, evident, un material de “serviciu”, deoarece la “Era socialistă” nu se publica decât pe bază de ordin şi cu aprobarea directă a şefului secţiei de propagandă a CC al PCR. De asemenea, în “Scînteia” din 5 februarie 1986, acelaşi Mugurel Isărescu arăta: “Un rol preponderent în deteriorarea situaţiei economice şi financiare a ţărilor în curs de dezvoltare l-a avut politica dobânzilor înalte practicate de ţările occidentale, în special de SUA, începand cu 1979”. O săptămână mai târziu, în “Scînteia” din 11 februarie 1986, Isărescu semnala din nou răul produs ţărilor în curs de dezvoltare de către imperialişti, concluzionând: “Sînt date şi fapte care relevă realismul aprecierilor din cuvîntarea tovarăşului Nicolae Ceauşescu, potrivit cărora înrăutăţirea considerabilă a situaţiei economice a ţărilor în curs de dezvoltare este tocmai rezultatul politicii deliberate de exploatare şi asuprire promovate de marile monopoluri”.
Este de înţeles de ce, câţiva ani mai târziu, Mugur Isărescu a fost nevoit să petreacă şase luni în SUA (a se citi trimis în “misiune”) pentru “dezintoxicare” asistată de personal calificat.

Secretar II la ambasada din Washington

În februarie 1990, Mugur Isărescu este trimis de Ministerul Afacerilor Externe la Ambasada României de la Washington, unde a ocupat vreme de şase luni postul de secretar II. Reamintim că, cel puţin până în 1990, funcţia de “secretar II” era, de fapt, un grad diplomatic acordat prin “tradiţie” ofiţerilor sub acoperire, dacă aceştia îndeplineau condiţia de vârstă minimală. Conform unui cunoscut diplomat cu vechime în branşă, majoritatea omologilor din MAE rareori egalau în condiţii identice acest grad, şi, de aceea, când la o ambasadă ajungea câte un nou-venit cu funcţia de secretar II, angajaţii ce proveneau din MAE “clipeau semnificativ din ochi”, ceea ce echivala, de fapt, cu deconspirarea automată a ofiţerului. Evident, jocuri nevinovate... Deşi activitatea depusă de Isărescu în capitala SUA a rămas învăluită în mister, câtă vreme, oficial, nu avea o pregătire diplomatică, la revenirea în ţară a fost numit guvernator şi preşedinte al Consiliului de Administraţie al Băncii Naţionale.

Trecerea bruscă de la funcţia de secretar II la aceea de guvernator al Băncii Naţionale, în condiţiile în care ocuparea poziţiei de guvernator presupune, de regulă, ani lungi de experienţă în domeniu, înţelepciune şi un dezvoltat simţ al responsabilităţii se poate explica în cazul lui Isărescu prin antecedentele sale de la IEM, cu conexiunile presupuse de acesta, precum şi prin nevoia regimului Iliescu de a avea cât mai repede un om de încredere în fruntea celei mai importante instituţii financiare a ţării.

Isărescu şi “averea dracului”

După numirea în funcţia de guvernator al BNR, Mugur Isărescu primeşte însărcinarea de a conduce “Comisia guvernamentală pentru identificarea şi recuperarea fondurilor deturnate din patrimoniul statului de către Nicolae Ceauşescu şi colaboratorii săi”. Este posibil ca la numirea sa în funcţia de guvernator al BNR să se fi ţinut cont şi de preluarea controlului asupra comisiei amintite, spinoasa problemă a fondurilor deturnate dând deja destulă bătaie de cap noului regim politic de la Bucureşti.

Comisia, înfiinţată în august 1990, a fost condusă iniţial de către Ion Anghel care, după două luni, a fost trimis ambasador în Olanda şi a lăsat, astfel, locul liber pentru Isărescu. Mai trebuie cunoscut faptul că Ion Anghel a fost în legătura DIE/CIE mai bine de 25 de ani, deci era om “de încredere”, mai ales după ce a stat, mai mulţi ani, ca însărcinat cu afaceri în Cipru şi, conform unor surse, a participat chiar la înfiinţarea firmei “Crescent”.

Cum Anghel era jurist, şi nu finanţist, chiar dacă era în temă cu problema conturilor, a fost necesar ca la conducerea acelei comisii să fie numit cineva aflat într-o înaltă poziţie instituţională, dar şi specialist în finanţe, ca să poată tranşa profesionist chestiunea conturilor. De altfel, Mugur Isărescu nu era familiarizat în detaliu cu operaţiunile AVAS, el ocupându-se, mai degrabă, cu îndeplinirea directivelor de ordin general la capitolul “îngroparea anchetei”. După cum se ştie deja, comisia condusă de Isărescu n-a ajuns la rezultate concrete, preocuparea fundamentală a membrilor ei fiind aceea de a adânci şi mai mult misterul în jurul fondurilor deturnate de apropiaţii fostului dictator. Comisia Isărescu a consemnat totuşi aspecte interesante despre persoane implicate în posibile deturnări de fonduri, motiv pentru care activitatea ei a fost, practic, blocată de reprezentanţii puterii.

Una dintre concluziile comisiei, confirmată de documente, a fost următoarea: “Din verificările efectuate până în prezent de experţi din România şi din străinătate, rezultă că firma “Crescent” şi reprezentanta acesteia ar fi avut o poziţie privilegiată între anii 1984 şi 1989 şi a realizat importante beneficii din activitatea comercială cu firme româneşti şi, iîn special, cu ICE Dunărea (firmă a Securităţii - n.n.), existând indicii privind utilizarea conturilor acestei firme pentru deturnarea unor fonduri valutare”. Într-un material apărut în presă, dar neasumat public printr-o semnătură, s-a afirmat că Isărescu ar fi frecventat, până în 1990, acelaşi cerc de prieteni cu Dan Voiculescu, absolvent şi el al ASE (1974) şi, ulterior, cadru didactic universitar al aceleiaşi instituţii, cerc din care ar fi făcut parte, printre alţii, Gabriela Crăiniceanu (nora fostului preşedinte al BRCE, un fost protector al lui Isărescu), Dumitru Goiciu (fost ofiţer CIE) şi Mihai Croitoru (fost ofiţer CIE şi şef de cabinet al ministrului comerţului exterior şi al cooperării economice internaţionale).

Legătura dintre cei doi ar fi fost făcuta de Mihai Croitoru, cumnatul lui Isărescu, care s-ar fi aflat şi în relaţii apropiate cu unul dintre proprietarii de faţadă ai “Crescent Commercial & Maritimme” Ltd., John Edgington. Croitoru, retras în 1978 de la Ambasada României din Londra, a revenit în diplomaţie în ianuarie 1990, când a fost numit prim-colaborator (ministru - consilier) al ambasadorului Virgil Constantinescu, iar în 1994 a fost numit ambasador la Oslo.

Grupul “Un viitor pentru România”

În 1992, Mugur Isărescu a participat la înfiinţarea grupului “Un viitor pentru România” (GUVPR), ce aduna laolaltă persoane care constituiseră, pe vremuri, grupul “Trocadero” sau care proveneau din diverse instituţii precum ADIRI sau Institutul de Economie Mondială. Conform lui Iosif Boda, grupul UVPR a apărut “în contextul în care FSN se rupea ca partid, în primăvara anului 1992”. Printre membrii grupului se aflau Vasile Secares, Vladimir Pasti, Mugur Isărescu, Adrian Năstase, Adrian Severin, Victor Babiuc, Ioan Mircea Pascu, Liviu Mureşan, Dan Mircea Popescu, Cornel Codiţa, Dorel Şandor etc. După ruperea FSN, grupul a devenit, conform lui Iosif Boda, “un fel de placă turnantă de întâlnire a unei anumite categorii de intelectuali de orientări diferite”, el transformandu-se, apoi, sub conducerea lui Vasile Secareş, în fundaţia GUVPR.

Mărul lui Mugur şi al Elenei Isărescu

Începând din luna septembrie 1990, odată cu ocuparea funcţiei de guvernator al BNR, Mugur Isărescu a avut unul dintre cele mai mari salarii din România. Anul trecut, de exemplu, Isărescu a căştigat, ca guvernator al BNR, 2,977 miliarde lei (aproximativ 73.400 de euro), adică 248,1 de milioane lei lunar. La aceştia s-au adăugat încă 111,8 milioane lei de la Academia Română, plus alte 62 milioane de lei de la ASE.

El mai deţine 1,44 miliarde lei, 16.952 dolari şi 16.531 euro - în bănci româneşti, bijuterii în valoare de 25.000 de euro, tablouri şi icoane estimate la 20.000 de euro, veselă de argint de 4.000 de euro şi o colecţie numismatică evaluată la 15.000 de euro. În paralel, Isărescu are de achitat, la BCR Leasing, două credite de leasing auto contractate în 2002 şi 2005 şi care se ridică la 16.192 de euro, respectiv 45.646 de euro. Are un autoturism marca Eagle din 1993 şi o barcă cu motor Delta, cumpărată anul trecut.

La capitolul imobile, Mugur şi Elena Isărescu sunt proprietarii a trei locuinţe şi două terenuri intravilane situate în Gruiu-Ilfov. Cele două terenuri au o suprafaţă de 14.610,9 mp şi o valoare totală de impozitare de 792.000 lei. Locuinţele sunt reprezentate de un apartament cu o suprafaţă de 192 mp, din 1992, situat în strada Aurel Vlaicu din Bucureşti şi evaluat la 1,8 miliarde lei, o vilă situată în Gruiu-Ilfov, cu o suprafaţă de 260 mp şi o valoare de 4,9 miliarde lei, precum şi o casă de vacanţă de 85 mp, evaluată la 300 milioane lei şi situată în Drăgăşani-Vâlcea.

Apartamentul din Bucureşti deţinut de Mugur Isărescu a fost inclus în celebrul raport “Apartamentul” al fostului şef al corpului de control al primului-ministru, Valerian Stan. Isărescu era vizat pentru că, în 1990, i se repartizase abuziv, din fondul de stat, un apartament de şapte camere pentru doar trei persoane şi, în plus, în 1992, acesta primise aprobarea să-l cumpere la un preţ modic.

Mugur Isărescu a înfiinţat, în 2003, societatea Mar SRL cu sediul in str. Traian din Drăgăşani-Vâlcea, o firmă cu profil agricol. În decembrie 2004, administratorul acestei firme era chiar Mugur Isărescu, el figurând, atunci, la Registrul Comerţului, ca unic asociat al societăţii. După acea dată, guvernatorul Băncii Naţionale a renunţat la funcţia de administrator, dar şi la un pachet de 30% din părţile sociale ale firmei pe care le-a cedat soţiei sale, conform declaraţiei de avere a oficialului BNR.

Tatăl octogenar al guvernatorului, în afaceri cu Heinrich Schorsch

În 1992, Constantin Isărescu, tatăl lui Mugur, a participat la înfiinţarea societăţii HCS Comptrans SRL cu sediul în Aleea Castanilor din Râmnicu-Vâlcea. Acţionarii firmei erau Constantin Isărescu (15%), Corneliu Barbu (34%) şi HCS Romtrade SRL (51%), ce aparţinea omului de afaceri german Heinrich Schorsch.

Firma a fost implicată, în 1993, într-un scandal mediatic, deoarece a construit o benzinărie pe un teren care ar fi fost obţinut abuziv, cu sprijinul unor funcţionari locali. Dincolo de aceasta, a atras atenţia ciudata asociere dintre tatăl guvernatorului, atunci în vârstă de 80 de ani, şi miliardarul german Schorsch - direct implicat în afaceri de zeci de milioane de dolari cu Banca Naţională a României.

Schorsch, deţinătorul firmei Handels Contur Schorsch (HCS) GmbH din Germania, devenise asociatul lui Constantin Isărescu după ce, conform unor rapoarte ale Curţii de Conturi a României, el fusese favorizat de către guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, în detrimentul unor firme româneşti, la importul de materiale pentru fabricarea monedelor şi bancnotelor. Astfel, conform raportului, numai în 1992, prin firma HCS GmbH s-au efectuat importuri pentru baterea de monedă de 24,1 milioane de mărci germane.

Printr-o altă firmă a miliardarului german, HCS Romtrade SRL, cea care avea să controleze societatea la care Constantin Isărescu era asociat, Schorsch a intermediat cumpărarea unor autoturisme pentru BNR. De asemenea, se spune în raportul Curţii de Conturi, “prin HCS - Germania s-au achizitionat din import mijloace de transport valori care nu corespund normelor proprii de securitate pentru transport valori şi au consumuri ridicate de carburanţi, cum este cazul a şase autodube blindate tip GMC de 3,5 tone şi una de tip Ford de 3,5 tone. Reţine atenţia că achiziţionarea acestor mijloace de transport şi a încă trei autodube de tip Volkswagen de 0,5 tone, precum şi a unui autoturism de tip Opel Vectra s-a făcut în 1991 şi fără ca aceste importuri să fie aprobate de către Consiliul de administraţie al băncii, aşa cum prevede legea”. Ulterior, în 1996, Heinrich Schorsch a participat la înfiinţarea Băncii Comerciale West Bank SA, societate la care deţinea atunci, împreună cu soţia, 10% din capitalul social.

Prim-ministru cu aprobarea nevestei?

Din 1990, Mugur Isărescu se află în fruntea Băncii Naţionale, post pe care l-a părăsit, provizoriu, la sfârşitul anului 1999 când, după ce a primit asigurări că nu-şi va pierde locul de la BNR, a acceptat să-l înlocuiască pe fostul său coleg de liceu, Radu Vasile, în funcţia de prim-ministru. Conform lui Radu Vasile, “Isărescu e exemplul cel mai strălucit de longevitate politică într-un post important. E un om care, în materie de supravieţuire, l-a întrecut până şi pe Iliescu, căci în vreme ce Iliescu a murit spre a reînvia, Isărescu a trăit tot timpul, privind cum premierii cad, cum guvernele se schimbă şi cum partidele cresc, ajung la apogeu şi pier.

Este cel mai bun alergător de cursă lungă din istoria postdecembristă a României şi asta, culmea, deşi este un om fără stofă de politician”. Totuşi, secretele menţinerii lui Isărescu la cârma BNR n-au fost încă lămurite, cu atât mai mult cu cât nici chiar încercările disperate ale lui Florin Georgescu de a-i lua locul n-au fost încununate de succes, acesta din urmă fiind, cum se ştie, preferatul cuplului Iliescu/Văcăroiu şi, în plus, vicepreşedintele PSD şi şeful comisiei parlamentare de buget, finanţe, bănci, în legislatura trecută.

Radu Vasile a mai dezvăluit şi faptul că Isărescu a acceptat postul de prim-ministru “numai după ce primise asigurări de la Constantinescu că scurta lui aventură politică nu ii punea în pericol funcţia de guvernator al Băncii Naţionale”. Astfel, pe 13 decembrie 1999, în jurul prânzului, Mugur Isărescu ar fi acceptat funcţia de prim-ministru, iar în după-amiaza aceleiaşi zile s-ar fi răzgândit brusc, afirmând că soţia sa, Elena, nu este de acord ca el să plece de la Banca Naţională. Pentru a tranşa problema, Emil Constantinescu i-a invitat în aceeaşi noapte, acasă, pe soţii Isărescu.

Purtătorul de cuvânt de la Cotroceni avea să descrie astfel acea noapte de pomină: “La 12.00 noaptea, luam cunoştinţă de acest adevăr: doamna nu vrea. El, Isărescu, a vrut pe la prânz, dar seara a venit ea acasă şi nu vrea. La bancă, el are încă şase ani şi salariu de cinci ori mai mare. Poate copiii ei vor fi terfeliţi ca ai preşedintelui (...). Preşedintele îl invita pe Isărescu acasă cu soţia, să o preseze. (...) Mugur Isărescu vrea să ştie dacă i se poate prezerva locul în fruntea băncii. - Da, zice repede preşedintele. (...) La unu noaptea aveam prim-ministru.

În acest context, una dintre primele măsuri luate de Isărescu a fost demiterea lui Ovidiu Grecea din fruntea Departamentului de Control al Guvernului, un personaj care “a fluierat în biserică” fără să ştie exact cu cine se confrunta sau, mai bine zis, cine sta în spatele lui Mugurel Isărescu.

Una dintre explicaţiile găsite atunci, pentru această demitere, a fost aceea că Isărescu nu-i putuse ierta lui Grecea observaţiile făcute pe tema complicităţii şi a responsabilităţii conducerii BNR în marile falimente bancare de până atunci. După pierderea planificată a alegerilor, Isărescu a revenit, aşa cum se stabilise, la funcţia de guvernator al Băncii Naţionale a României.



 



Voteaza articol
5.00

Aboneaza-te la feed-ul de comentarii Comentarii (1 postat):

ACULIN TĂNASE on 08/03/2016 11:20:46
avatar
CAMPANIE PUBLICITARĂ PARANORMALĂ

Campania e chiar hilară
În media de azi peltică"
Când laudă, ea te coboară,
Când critică, ea te ridică!
Thumbs Up Thumbs Down
0
Adauga comentariul tau comment
Va rugam introduceti codul din imagine:
  • email Trimite unui prieten
  • print Versiune pentru printat