Acasa | BIOGRAFII NEROMANŢATE | Mihai Pacepa, marele regret al lui Ceauşescu

Mihai Pacepa, marele regret al lui Ceauşescu


image

Dacă întâmplător cineva îşi va mai aminti de un scenariu sau de o eventuală implicare americană sau rusească în evenimentele din decembrie ’89 din România, toate acestea nu pot avea neapărat o legătură cu persoana fostului ofiţer Pacepa, care după părerea unora ne-a scăpat pe noi de comunism şi probabil şi toată Europa de Sud-Est.

Imaginea de “călcâi al lui Ahile” propagată cu instistenţă de anumite publicaţii românesti, atât pe plan intern cât şi extern, nu are nicio legătură cu bătrânelul Pacepa de 78 de ani, de urma căruia, oficial, n-au dat nici autorităţile române – deşi, după unii, “cică ar fi bine”!

Celebrul general Mihai Ion Pacepa s-a născut la data de 17 august 1928, în Basarabia. A urmat cursurile Facultăţii de Chimie Industrială la Universitatea Bucureşti. Începând cu anii ’50, tânărul pe atunci Mihai Ion, intra în solda Securităţii Statului. În conformitate cu afirmaţiile sale din cartea, intitulată sugestiv, “Orizonturi roşii”, prima sa misiune a fost să se infiltreze în munţi, pentru a depista grupurile dizlocate de legionari şi de ofiţeri anticomunişti, misiune încheiată cu succes. Din aceiaşi carte, se desprinde şi ideea că, începând cu anul 1946, Ion Mihai Pacepa a intrat în rândurile Securităţii. Au existat şi speculaţii conform cărora, Pacepa ar fi fost implicat şi în acţiunile antisemite din anii 1958-1960, derulate prin procesele din România. Cu toate acestea, cel puţin până la momentul prezent, aceste simple zvonuri nu au fost nici confirmate, nici infirmate de către vreo autoritate din domeniu.

 O carieră impresionantă în spionaj

Dotat cu o inteligenţă şi o memorie fără cusur, ofiţerul superior Pacepa a realizat misiuni deosebit de importante pentru România şi, în mod special, pentru Nicolae Ceauşescu (foarte multe misiuni erau executate la ordinul direct al “conducătorului suprem”). Dintre cele mai interesante realizări ale “spionului” român, merită menţionate următoarele: recrutarea în slujba Securităţii a lui Sabry Khali Bana, alias Abu Nidal – unul dintre cei mai periculoşi terorişti internaţionali, şeful organizaţiei teroriste “Junice cel Negru”; înfiinţarea secţiei “K” în cadrul Securităţii Statului – secţie distinctă, responsabilă cu activitatea de contraspionaj din cadrul sistemului naţional al penitenciarelor - actualmente Directia Generală a Penitenciarelor (D.G.P.) ; începând cu anul 1970, dotarea sectiei “K” cu otrăvuri speciale, “importate” din Rusia, care pot cauza decesul unei persoane rapid.

Mihai Pacepa a dotat, în colaborare cu K.G.B.-ul, aceiaşi sectie “K” cu substanţe radioactive şi aparatură ce emana radiaţii nocive, operaţiunile în care erau folosite aceste metode fiind codificate “Radu” – (evident aceste “metode” erau folosite pentru asasinatele la comandă).

În anul 1972, reuşeşte să împiedice o tentativă de asasinat, pusă la cale la Bucureşti, împotriva fostului Prim-ministru israelian Golda Meir-tentativă organizată de o celulă teroristă de sorginte egipteană.
În anul 1974 pune bazele unei bune colaborări între seviciile secrete române si forţele de securitate libiene.
În anul 1975 este însărcinat de Ceauşescu să achiziţioneze tehnologia necesară producerii diamantelor sintetice (“Operatiunea Stele”). Pacepa iniţiază, la ordinul lui Ceauşescu, în anul 1976, o tentativă de asasinat îndreptată împotriva crainicului de la postul radio Europa Liberă, Emil Georgescu, realizată cu sprijinul a doi traficanţi de droguri francezi “agăţaţi” de Direcţia de Informaţii Externe.

 Proiectele de anvergură – specialitatea lui Pacepa

După ce la 12 aprilie 1961, proiectul rusesc “Oraşul Cosmic” a devenit cunoscut întregii lumi, odată cu lansarea în spaţiu a lui “Vostok I” şi a primului cosmonaut Iuri Gagarin, Nicolae Ceauşescu a dorit să se realizeze o replică românească a oraşului micro-electronicii de lângă Moscova, proiectul denumit IPRS II (Băneasa). La realizarea acestui “măreţ proiect” a participat şi Pacepa în calitate de consilier al lui Ceauşescu (1965). În cadrul IPRS II (Băneasa) se construiau şi experimentau noi tehnologii militare, procurate cu ajutorul spionajului extern, realizat în statele din Vest. Misiunile de spionaj efectuate în vederea “procurării” noilor tehnologii şi a sistemelor de arme occidentale, erau coordonate de Pacepa, care reuşeşte să aducă inclusiv circuite integrate (militare), roboţi şi chiar echipamente de aviaţie militară, “furate” din Statele Unite. 

Din funcţia de şef al D.I.E. (Direcţia de Informaţii Externe), Mihai Ion Pacepa, se ocupa şi cu vânzările de armament (produs în România) către state din lumea a treia, dar şi cu traficul de droguri dirijat spre Vest, în vederea construirii unei imagini cât mai proaste a statelor europene dezvoltate, pentru a demonstra şi altora că democraţia nu este o soluţie avantajoasă, o alternativă la socialismul “înfloritor”.
O reuşită remarcabilă a lui Pacepa, a fost infiltrarea în sediul postului “Europa Liberă” a unei funcţionare germane, ce fusese racolată în prealabil de către D.I.E., aceasta îndeplinind o bună bucată de timp funcţia de asistentă personală a directorului departamentului central şi al ştirilor staţiilor de radio aflate sub tutela Guvernului Statelor Unite.
Nu în ultimul rând, în sarcina lui Pacepa a mai fost plasată şi modernizarea Direcţiei Generale de Tehnică Operativă a Securităţii. Această Directie (G.D.T.O.) se ocupa în principal cu: interceptarea telefoanelor, plasarea microfoanelor, cenzura poştei, supravegherea ambasadelor străine acreditate la Bucureşti, interceptarea comunicaţiilor NATO. În martie 1978, G.D.T.O. era dotată cu 10 centrale telefonice şi 249 de centre de supraveghere automată, la care se mai adăugau 1.000 de unităţi portabile (folosite în oraşele mici, sate, staţiuni de vacanţă) pentru diferite deplasări. După efectuarea lucrărilor de modernizare a acestei Direcţii, la 28 martie 1978, Pacepa îi raportează lui Ceauşescu că Securitatea dispune de 3 milioane de aparate telefonice proiectate special pentru a permite ascultarea convorbirilor întreţinute atât prin telefon cât şi în încăperea unde se afla instalat aparatul.

Dublura a raportat Direcţiei de Informaţii Militare că Pacepa “cântă la două muzicuţe”

Având gradul de căpitan de Securitate, tânărul Pacepa a păşit cu dreptul în cariera de spion în anul 1956, în cadrul unei misiuni desfăşurate în Republica Federală Germania. Acoperirea folosită a fost aceea de afacerist al reprezentanţei comerciale a României la Bonn.

În paralel, funcţiona la Bonn şi căpitanul Simon Bela Titus, ofiţer de informaţii subordonat Marelui Stat Major al Armatei Române. După ce şi-a “studiat” cu atenţie colegul de “cooperativă”, ofiţerul Simon a raportat Direcţiei de Informaţii Militare că agentul secret Pacepa a fost recrutat de germani. În felul acesta, informaţiile furnizate de “sursa” Simion au ajuns în dosarele contraspionajului român, confirmându-se astfel şi realizarea cazului. Concluziile erau probabil foarte clare: Pacepa fusese mai întâi recrutat de sovietici (pe relaţia Bucureşti-Moscova) şi infiltrat în serviciul de contraspionaj german, acţiunea fiind realizată cu mână de lucru românească (prin reprezentanţa comercială a României la Bonn), devenind astfel agent dublu sovieto-german. Aflat la post în R.F.G., Pacepa a raportat centrului din România că situaţia precară din Germania permite infiltrarea cu uşurinţă de agenţi ilegali. Primind aceste informaţii, centrul român nu a stat prea mult pe gânduri şi a mai trimis în misiune specială doi ofiţeri deplin conspiraţi, respectiv Ciuciulin şi Horobet, care de cum au pus piciorul pe pământul german au şi fost arestaţi. Desigur asemenea “accidente” se pot întâmpla şi la case mai mari, însă viteza desfăşurării acţiuni a surprins în mod neplăcut autorităţile române, care, fiind în posesia unor informaţii conform cărora Pacepa ar fi trădat, au deschis o anchetă neoficială pentru a elucida misterul arestării rapide a celor doi ofiţeri români.

Arestarea celor doi agenţi români a survenit în vara anului 1959, cu ocazia încercării de recrutare a soţiei unui colonel al US Central Intelligence Agency (cunoscuta C.I.A.), ca agentă. Întreaga operaţiune de prindere în flagrant delict a celor doi agenţi români fusese montată cu multă pricepere de contraspionajul german în colaborare cu agenţii americani. De altfel, în mediile de informaţii era cunoscut în acea perioadă faptul că nemţii, după cel de-al doilea Război Mondial au întreţinut o colaborare foarte bună cu agenţiile secrete americane, fiind din multe privinţe chiar subordonaţi politicii de la Washington.
Referitor la cei doi agenţi acoperiţi, merită precizat faptul că, arestarea acestora a survenit la numai o zi, respectiv două zile în cazul lui Horobet, după aterizarea pe aeroportul Frankfurt, Germania. În ziua sosirii lor, aceştia fuseseră întâmpinaţi la aeroport de Ion M. Pacepa şi de şoferul acestuia, prezenţi acolo pentru a-i primii pe cei doi reprezentaţi ai Oficiului de Control al Mărfurilor (întreprindere românească de comerţ exterior). Desigur că Pacepa fusese informat că reprezentanţii comerciali erau de fapt agenţi acoperiţi ai D.I.E., motiv pentru care se şi deplasase rapid la aeroport. A doua zi însă, unul dintre cei doi, respectiv, Ciuciuli (numele conspirativ) a fost arestat de agenţii contraspionajului vest-german, iar la numai câteva ore diferenţă, a fost arestat şi ce de-al doilea reprezentant comercial, respectiv Horobet.

După arestarea neaşteptată a celor doi reprezentanţi comerciali români (agenţi acoperiţi ai D.I.E.), Pacepa a fost chemat la ordin, fiind nevoit să dea nişte explicaţii în legătură cu situaţia creată, moment în care, tânărul ofiţer Pacepa, s-a şi prezentat cu o soluţie avantajoasă (pentru nemţi!). Rezolvarea propusă de Pacepa, era iniţierea unor negocieri în vederea efectuării unui schimb de ofiţeri (prizonieri) între serviciile româneşti şi cele vest-germane (vezi metoda Hayssam). În urma tratativelor, cei doi ofiţeri au fost predaţi autorităţilor române în schimbul a şase agenţi secreţi vest-germani aflaţi în custodia statului Român..
În tot acest timp, ofiţerul acoperit Simon Bela Titus – subordonat al Marelui Stat Major, a mai întocmit un dosar cu privire la trădarea ofiţerului Pacepa, dosar deturnat de agenţii sovietici infiltraţi la conducerea D.I.E., filiera -tocăorului de arhive - funcţionând şi de acestă dată fără eroare.

 Patru surse – aceeaşi rezoluţie

 În anul 1958, căpitanul Simon Turcu, ofiţer al Direcţiei de Informaţii a Armatei (D.I.A.), plasat la post tot în Republica Federală Germania (R.F.G.) a întocmit un raport în care menţiona că ofiţerul acoperit Pacepa a fost recrutat de B.N.D. fiind în contact direct cu şeful acestui serviciu, generalul Reinhard Gehlen. Acelaşi raport mai menţiona că generalul german l-a pus în legatură pe Pacepa cu agenţii C.I.A. aflaţi în R.F.G. La scurt timp după prezentarea raportului autorităţilor române, căpitanul Simon Turcu a fost trecut în rezervă (riscurile meseriei), iar Pacepa a dezminţit informaţiile cuprinse în raport.

La şase ani după acest eveniment, în 1954, colonelul Moşan Vasile (nume conspirativ) a primit pe linie informativă de la sursa Otto (din R.F.G.) documente care atestau faptul că Pacepa fusese recrutat de spionajul american în colaborare cu agenţiile vest-germane. Toate informaţiile i-au fost puse pe masă generalului Nicolae Doicaru (prezent pe ecranele Televiziunii Române – Libere, pe data de 22.12.1989), aflat în acea perioadă în funcţia de Şef al Direcţiei de Informaţii Externe – adică tocmai şeful lui Pacepa. În loc să investigheze cazul, generalul Doicaru l-a anunţat în grabă pe Pacepa, încercând în felul acesta să-l pună “în gardă” pe patriotul român cu privire la noile proporţii ale problemei. În paralel, alte două surse din Bucureşti şi Tulcea au furnizat informaţii similare cu privire la activitatea conspirativă triplă a ofiţerului Pacepa, toate informările fiind aduse la cunoştiinţă generalului Doicaru care s-a grăbit şi de această dată să-i pună în braţe informaţiile tot lui Pacepa.

 Şeful lui Pacepa a murit împuşcat !

 După ce Pacepa şi-a luat tălpăşiţa discret în 1978, generalul Doicaru a fost destituit din funcţia de Ministru al Turismului şi trecut definitiv pe linie moartă. După ce reuşise să-l ascundă de furia sistemului pe Pacepa, în ciuda informaţiilor pe care le primise cu privire la trădarea acestuia, generalul Doicaru avea să plătească scump în faţa Divinităţii gesturile sale  necugetate. În timpul evenimentelor revoluţionare din decembrie 1989, Nicolae Doicaru s-a numărat printre protagoniştii care, considerându-se asuprit de regimul dictatorial impus de politica soţilor Ceauşescu, a apărut la Televiziunea Română, criticând aspru dictatura şi manifestându-şi disponibilitatea de a se pune necondiţionat în "slujba poporului" (metoda Talpeş).

Nicolae Doicaru, a fost şeful Securităţii Constanţa, iar datorită relaţiilor sale (apropierii) cu ofiţerul dublu Pantiuşa Bodnarenko (K.G.B. – Securitatea română) a reuşit prin ordin de la Moscova să ajungă Şef al Direcţiei de Informaţii Externe (D.I.E.), devenind totodată şi un apropiat al familiei Ceauşescu. „Principala ocupaţie a celor din D.I.E. era suprimarea românilor din diaspora. Ei colaborau cu S.T.A.S.I. şi cu alte servicii secrete care aveau un singur scop, eliminarea persoanelor incomode regimului”, (declaraţia procurorului militar Dan Voinea).
După evenimentele din decembrie 1989, generalul Nicolae Doicaru, fostul şef al lui Pacepa dar şi al generalului Pleşiţă, este numit consilierul lui Gelu Voican Voiculescu. În anul 1992 aflat la vânătoare în munţii Rodnei, generalul Doicaru este lovit în plin de un glonţ, deşi toţi ceilalţi participanţi (la vânătoare) foloseau alice. Accidentul său a fost considerat, la vremea respectivă, sinucidere, deşi ancheta nu a putut explica modul în care victima s-a putut împusca în piept cu propria sa armă de vânătoare.   

 Pacepa avea multă treabă în R.F.G.

Aproape cini ani de zile, Pacepa a fost şeful grupului de agenţi acoperiţi ai D.I.E. ce operau pe spaţiul vest-german şi nu numai. Având în vedere că acoperirea agenţilor era deplină, în acea perioadă România neavând deschisă ambasadă în R.F.G., şi misiunile lui Pacepa erau pe masură, principalele obiective fiind: otrăvirea sau uciderea unor dizidenţi (metode împrumutate de la alte servicii de informaţii prietene), poeţi incomozi, scriitori, organizarea de atentate teroriste, tentative de crimă împotriva lucrătorilor postului de radio (celebrul) “Europa Liberă” (Georgescu, Monica Lovinescu, Noel Bernard) şi suprimarea “ziariştilor legionari”. De fapt nu era vorba de ziarişti, ci de legionari “adevăraţi” care se refugiaseră în Germania în perioada anilor 1940-1941, fiind coordonaţi în exil de Horia Sima. Mişcările legionare, încercările de unificare ale Mişcării coordonate din plan extern, au obligat Direcţia de Informaţii Externe să treacă la neutralizarea cuiburilor din Germania care încă mai întreţineau relaţii cu membrii rămaşi (în voia Securităţii) în România. Astfel, legionarul Horia Sima a devenit obiectul uneia dintre misiunile secrete a lui Pacepa - eveniment care însă nu s-a putut produce tocmai din cauza strânsei colaborări dintre Pacepa şi agenţiile germane de spionaj.

 Azilant de lux

Pe data de 23 iulie 1987, Mihai Pacepa a fost trimis în misiune în Germania pentru a identifica posibilităţile de construire în România a avioanelor de tip Fokker. O dată ajuns acolo, Pacepa a cerut azil politic Ambasadei americane de la Bonn. Cu toate că avea în România, o soţie şi o fiică la care ţinea foarte mult, pe 27 iulie 1987, ofiţerul Pacepa părăseşte în secret R.F.G., la bordul unei aeronave militare aparţinând forţelor americane (avion Hercules), în direcţia Washington. După numai 12 ore de zbor, aterizează la baza militara Andrews – aparţinând forţelor aeriene americane, unitatea situată în apropierea capitalei Washington. Datorită numelui şi funcţiei dezertorului, dar mai ales a colaborării cu C.I.A., autorităţile americane îi acordă lui Pacepa statutul de azilant politic.

În primă fază, poate surprinzător, americanii n-au vrut să-l păstreze pe dezertor şi asta dintr-un motiv foarte simplu: nu le mai era de niciun folos. În activitate Pacepa valora foarte mult, dar din postura de “refugiat” calităţile sale deveneau istorie. În aceste condiţii Washington-ul pentru a păstra bunele relaţii cu autorităţile de la Bucureşti şi în mod special cu Nicolae Ceauşescu, a trimis părţii române ofertă de restituire a defectorului Pacepa. Ceauşescu refuză acestă ofertă, aparent tentantă, deşi în Romania Pacepa putea fi condamnat la moarte pentru trădare. În felul acesta, dictatorul român a făcut jocurile ruşilor care erau în fapt răspunzători de situaţia creată, interesul fiind legat de teleghidarea spionului român direct în sânul agenţiilor americane de informaţii.
După ce timp de trei ani (de la obţinerea azilului politic), generalul Pacepa a fost supus zilnic unor interogatorii de către ofiţeri ai C.I.A. (Agenţia Centrală de Informaţii a Statelor Unite), i se fac mai multe operaţii estetice, primeşte o nouă identitate şi i se acordă o funcţie în cadrul C.I.A. 

În România, generalul dezertor este condamnat la moarte printr-o hotărâre judecătorească definitivă, pe urmele lui Pacepa fiind trimişi sute de agenţi acoperiţi ai Securităţii Statului, dar investigaţiile acestora rămân fără rezultat. Direcţia de Informaţii Externe (D.I.E.) trece la recrutarea masivă de agenţi ai C.I.A. în speranţa obţinerii unor informaţii concludente cu privire la situaţia lui Pacepa. Nimeni nu ştia în acel moment ce informaţii le vânduse Pacepa americanilor, cu atât mai puţin cine conduce întreaga operaţiune. În paralel cu acţiunile spionajului românesc, Yasser Arrafat şi colonelul Muammar Gaddafi - cei doi care se simţeau ameninţaţi direct de dezertarea lui Pacepa - au dat ordine stricte celulelor teroriste în vederea asasinării cu orice preţ a dezertorului, dar toate “mişcările” întreprinse în acest sens au fost zadarnice.

În plan politic (intern), consecinţele fugii lui Pacepa au fost enorme pentru conducerea de la Bucureşti, dictatorul Nicolae Ceauşescu fiind nevoit să retragă de la posturi 22 de ambasadori, să înlocuiască o treime din Consiliul de Miniştri, fiind efectuate totodată zeci de arestări din rândul ofiţerilor de informaţii români – cei mai puţin norocoşi fiind asasinaţi. În plan extern D.I.E. a înregistrat dezertări masive ale agenţilor acoperiţi (au dispărut practic fără urmă). Din cauza destabilizării întregului sistem de informaţii externe, la mai puţin de un an de la dezertarea lui Pacepa, întreaga Direcţie de Informaţii Externe a fost desfiinţată şi restructurată complet.

 



Voteaza articol
0

Aboneaza-te la feed-ul de comentarii Comentarii (0 postat):

Adauga comentariul tau comment
Va rugam introduceti codul din imagine:
  • email Trimite unui prieten
  • print Versiune pentru printat