Am scris de câteva ori în viaţa mea de Mazăre. O dată, chiar m-a dat în judecată. Era perioada în care orice boschet cerea milioane de euro de la ziarişti. Dincolo de articolele acelea, poate prea tăioase, şi de pretenţiile lui în instanţă, poate doar de intimidare, mie îmi plăcea Radu Mazăre. Avea permanent determinare. E adevărat, eu iubeam nişte oameni pe care el îi ura. Eu eram îndoctrinat cu idealurile societăţii deschise, în vreme ce el mustea de un naţionalism verde, dar nemărturisit. Ideile lui, imaginea, clişeele, garnitura de susţinători … îmi displăceau profund, însă determinarea lui mă fascina.

Când s-a apucat de măgăria cu retrocedările, aşa cum aveam să aflu mult mai târziu, era la modă reţeta respingerii cererilor de restituire pe vechiul amplasament, urmată de un proces cu „moştenitorii”, numai bun de pierdut. La sfârşit, se acordau terenuri în compensare în zonele zero. Mazăre a eliminat procesul din schemă. Şi aşa a împărţit parcul cel mare, malul lacului şi peninsula către mai mulţi şi cunoscuţi inşi. Atât de determinat a fost să facă şi încă repede, încât determinarea lui l-a băgat în rahatul unui proces din care probabil nu va scăpa cu faţa curată. Toţi cred că scapă, dar exemple ca Gabriel Bivolaru sau mai nou Dinel Staicu, arată că nu toţi au norocul lui Traian Băsescu. Determinarea aceasta m-a câştigat încă o dată, pentru că îmi arăta un tip plin de contradicţii. Flagrante, dar atât de vii!

De o vreme, observ că determinarea aceea care-i lumina faptele – nu discut despre valoarea lor morală, penală sau civilă – a dispărut cu totul. În ultima vreme, Mazăre răspunde la întrebări cu lehamite, iar nivelul intelectual al mesajelor sale este atât de scăzut, încât te cuprinde exasperarea. Dacă-l scuturi puţin, aruncă epitete şi-n stânga şi-n dreapta. Ăla e hoţ, aia e proastă, celălalt e ţigan, altul machidon, ba mai sunt şi câteva curve!!! Aproape la fel ca la bodegă, unde aburii alcoolului îi determină pe cei care vor să se facă înţeleşi să simplifice discursul la esenţe, adică la epitete, la onomatopee, la ultima ratio (violenţa fizică).

M-au şocat imaginile interviului dat de Radu Mazăre, din cadă. L-am mai văzut spărgând farfurii, dansând greceşte, dând cu şliţul în fesele dansatoarelor. Între Radu Mazăre din cadă şi cretinuţul care a cucerit-o pe Oana Zăvoranu, n-ai zice să fie vreo diferenţă, deşi primul e primarul Constanţei, în vreme ce al doilea doar un trup gol, un creier gol, un suflet gol… de pe Facebook. În cada de interviu, mă aşteptam să o văd doar pe Simona Senzual, fără sonor, exersându-şi buzele. Radu Senzual… e deja prea mult.