Am avut o senzaţie ciudată, de repulsie şi totodată de satisfacţie, citind că procurorii anticorupţie au descins după lăsarea întunericului în locuinţa unei judecătoare de la Înalta Curte, în căutarea unor bunuri pe care aceasta le-ar fi primit, de-a lungul istoriei profesionale, pentru a înclina balanţa justiţiei în favoarea unora şi-n defavoarea altora. De ce repulsie? Ei bine, Constituţia României – aia pe care jură procurorii şi judecătorii când intră în slujba statului – interzice percheziţiile nocturne. Articolul 27 din Constituţie traduce în română un drept absolut universal al oamenilor de a nu fi trataţi ca nişte animale atunci când organele de anchetă au suspiciuni. “Gura Mă-tii Jones”, adică suspectul tipic din filmele americane, deşi poate nici nu ştie să scrie, ştie că este apărat de Amendamentul 4. Gaborii din filmele americane – unii din ei, mai idioţi chiar şi decât miliţienii noştri – se tem de Amendamentul 4, mai ceva ca dracu` de tămâie. La noi, articolul 27 nu apără nici măcar un judecător. De ce satisfacţie? Păi, acest drept garantat prin constituţie a ajuns să fie tratat ca un simplu fleac, tocmai de către judecători, iar acum unui judecător i s-a întâmplat un astfel de fleac. Ei au închis ochii la tot mai repetatele încălcări ale Articolului 27. De o vreme, în practica judiciară a instanţelor, anchetarea şi percheziţia nocturnă, nejustificate de existenţa unei infracţiuni flagrante, nu mai constituie motiv de nulitate absolută a urmăririi penale. Se tot invocă o derogare inclusă în codul de procedură penală, care prevede că percheziţia noctună poate avea loc şi atunci când acţiunea organelor se desfăşoară într-un local public. În acest caz, ar fi vorba de percheziţia unei persoane. Însă, revenind la cazul judecătoarei de la ÎCCJ, mă întreb: oare casa ei este local public? Ce infracţiune flagrantă a comis: dădea cuiva în cap, la ea în casă? Nu era normal ca percheziţia să înceapă în zorii zilei?