Acasa | DEZVĂLUIRI | Cazul Vântu IV: Primele tunuri trase prin GELSOR

Cazul Vântu IV: Primele tunuri trase prin GELSOR


image

În contextul prezentat, firmele lui Sorin Ovidiu Vântu cresc peste noapte ca voinicii din poveşti, acumulând importante sume de bani care, evident, trebuiau investiţi. Astfel, Sorin Ovidiu Vântu se specializează în preluări de afaceri şi societăţi falimentare de stat şi private, achiziţionate pe nimic. După aceasta trece la devalizarea lor prin vânzări de active sau transferuri de fonduri către firmele sale.  Având foarte mulţi bani îşi angajează specialişti de marcă în diferite domenii de activitate care îi vând pont-uri, îi dau idei şi îi administrează afacerile.

 

În mare totul funcționa după următoare rețetă: În momentul în care o firmă cu, capital social important sau care avea în patrimoniul ei diferite valori se afla în dificultate, era îndreptată spre “salvatorul” Sorin Ovidiu Vântu. Acesta cumpăra o parte din acţiuni, îşi plasa oamenii lui de încredere în funcţiile de conducere, plătea toate datoriile societăţii, devenind astfel proprietarul ei de drept. Primul tun tras de Sorin Ovidiu Vântu pe Piaţa de Capital din România a fost afacerea SANEVIT. Este adevărat că Sorin Ovidiu Vântu a tras un tun cu afacerea SANEVTT dar numai după ce importante structuri, societăţi private şi oameni de afaceri din România au DEVALIZAT această societate de câteva milioane de dolari – dispăruți în conturi bancare din străinătate, deschise în diverse paradisuri fiscale. Pentru a înţelege mai bine mecanismele de funcţionarea şi constituire a Imperiului condus de Sorin Ovidiu Vântu este necesar să parcurgem împreună, pentru început, prima lovitură dată de S.O.V. pe Bursa de Valori Bucureşti , respectiv “Afacerea SANEVIT”.

 

Afacerea SANEVIT, primul tun dat pe BVB

 

Afacerea este demarată în anul 1991 din iniţiativa societăţilor de stat INOX BUCUREŞTI, T.M.U.C.B. în colaborare cu firma privată ARCASROM SA. Aceste două societăți realizează faptul că, în România, nu există o fabrică pentru seringi şi ace de unică folosinţă. Ministerul Sănătăţii fiind obligat în perioada respectivă să importe astfel de produse, anual, din străinătate. Din iniţiativa societăţii private ARCASROM SA se încep tratativele cu un grup de bănci private din Italia în vederea obținerii unui credit necesar montării acestei afaceri. Se constituie astfel societatea pe acţiuni SANEVTT SA printr-o ofertă publică deschisă. În cadrul acestei oferte derulate în anul 1991 sunt vândute primele acţiuni SANEVIT la preţul de 10.000 lei vechi (ROL) bucata.

În vederea obținerii creditului necesar înființării fabricii, primul-ministru din acea perioadă Theodor Stolojan a semnat Hotărârea numărul 816 din 7 Decembrie 1991, cu articol unic: “Se autorizează Ministerul Economiei și Finanțelor să acorde garanția pentru creditul extern de 37.000.000 USD, care va fi primit de către societatea comercială Arcasrom SA București de la Banca Populare di Novara din Londra, Anglia, în vederea achiziționării utilajelor și instalațiilor necesare construirii unui complex industrial pentru producerea în România a acelor și seringilor cu o singură utilizare”. Imediat după terminarea procesului de subscriere, S.C. SANEVTT SA prin S.C. ARCASROM SA semnează cu Banca Popolare di Novara (BNP) obţinerea creditului în valoare de 37 de milioane de dolari. Acest credit beneficiază de garanţiile oferite de Banca Naţională a României precum şi de Ministerul de Finanţe care se angajau să-l achite integral în cazul nerambursării lui de către împrumutători (adică SANEVIT). Conform planului de fezabilitate, creditul urma să fie rambursat de S.C. SANEVTT SA în produse, respectiv prin 400 de milioane de ace şi 200 de milioane de seringi exportate în fiecare an în state din Uniunea Europeană.

 

SANEVIT a apelat la ajutorul GELSOR

 

Deci, cele 37 milioane de USD a fost acordate sub formă de finanțare de către Banca Popolare di Novara (ce aparține grupului italian Banco Popolare). Din aceşti bani sunt achiziţionate toate utilajele necesare fabricii de seringi fiind aduse în România și depozitate la Arad, acolo unde urma să fie amplasată fabrica SANEVIT. Locația aleasă pentru amplasarea acestei fabrici nu corespundea standardelor impuse pentru o fabrică de seringi si ace de unică folosinţă. Din aceste motive au fost necesare sume suplimentare de bani pentru amenajarea fabricii şi aducerea ei la standardele cerute de către furnizorii de utilaje. În lipsă de lichidități, deoarece nu mai existau resurse financiare pentru montarea utilajelor şi pentru amenajarea fabricii se recurge la ajutorul S.C. GELSOR SA, care prin specialiştii săi se oferă să facă o ofertă publică de acţiuni în vederea obţinerii sumelor necesare. Şi astfel, în anul 1996 în urma ofertei publice de acţiuni derulate de BURSA GELSOR sunt vândute acţiuni SANEVTT la o valoare nominală de 10.000 lei vechi (ROL) la preţul de 50.000 lei (ROL). În urma încheierii ofertei publice, noii acţionari semnificativi ai fabricii de la Arad sunt: S.C. ARCASROM SA, F.P.P. 1 Banat-Crișana (SIF Banat-Crișana) și F.P.P. 5 Oltenia (SIF Oltenia).

 

19 Milioane de dolari au dispărut din conturile SANEVIT

 

Societatea GELSOR aflată în proprietatea lui Sorin Ovidiu Vântu, dă bineînţeles lovitura, multiplicându-şi de 5 ori sumele investite în această afacere prin vinderea acţiunilor subscrise. Dar GELSOR nu semnalează opiniei publice şi factorilor de decizie un amănunt extrem de important al acestei afaceri şi anume faptul că, în urma analizelor financiare efectuate cu ocazia întocmirii documentaţiei necesare Ofertei Publice de Acţiuni, se constată că utilajele achiziţionate pentru această fabrică nu au costat 37 de milioane de USD preţul lor fiind mult mai mic , de aproximativ 19 milioane de dolari. Trebuie înșeles un lucru simplu. În industria de tehnică medicală pentru producerea şi fabricarea seringilor şi acelor de unică folosinţă există 3 clase de calitate. Aceste clase se deosebesc prin preţul utilajelor şi prin gradul de calitate şi sterilitate a produselor finite fabricate. Astfel, pentru producerea acestor seringi şi ace de unică folosinţă, achiziţionând de exemplu utilaje din clasa 3, se obţin produse similare clasei 1 dar de un nivel calitativ mult mai scăzut. Produsele fabricate conform clasei 3 pot fi utilizate, eventual, în ţările lumii a 3-a unde normele în vigoare sunt mai permisive dar în nici un caz în ţările din Uniunea Europeană unde există reglementări foarte stricte în această privinţă. Preţul utilajelor din clasa 3 reprezintă 45-50% din preţul total al utilajelor din clasa 1. Și astfel a fost posibilă achiziţionarea de către S.C. SANEVIT SA numai în acte a utilajelor de clasa 1 iar în realitate acestea fiind utilaje ce aparțin clasei a 3-a de calitate. Diferenţele de bani de la 37 la 19 milioane USD, respectiv 18 milioanede dolari, a fost deturnată, luând drumul unor conturi bancare deschie în străinătate și cunoscute numai de câteva persoane din Italia și România.

 

Vântu a păstrat tăcerea asupra afacerii SANEVIT

 

În condițiile prezentate, cei de la BURSA GELSOR au știu încă din prima clipă, că această afacere nu va funcţiona întrucât plata creditului bancar de 37 de milioane USD trebuia făcută în produse respectiv seringi şi ace de unică folosinţă. Mai departe, după inaugurarea fabricii, produsele obţinute sunt respinse atât de partenerii italieni cât şi de Ministerul Sănătăţii din România datorită calităţii foarte proaste a seringilor şi acelor fabricate. Evident, reprezentanții societății GELSOR şi Sorin Ovidiu Vântu au ştiut încă de la început că această afacere va fi un mare FIASCO şi -n concluzie şi-au vândut toate acţiunile deţinute la SANEVIT încercând să obţină un profit maxim. La rând lor, toți “băieţii deştepţi” îşi vând acţiunile SANEVTT cotate la Bursa de Valori Bucureşti (BVB) la un pret maxim de 50-60.000 lei (ROL) bucata, iar “fraierii” contabilizează o pierdere substanţială obţinând peste câţiva ani pentru o acţiune SANEVIT doar preţul unui bilet de metrou în București. Pe scurt, finalul afacerii SANEVIT este foarte trist. Creditul de 37 milioane USD este achitat de către Guvernul României (deci din bani publici), suma fiind trecută în contul datoriei externe. Pentru a mai recupera măcar o parte din bani, statul român vinde produsele fabricate la SANEVIT -Arad către spitalele românești, iar la nivelul anului 1996 aproximativ 90% din producția obținută de SANEVIT era destinată exclusiv spitalelor de stat. 

În 1996 Nicolae Văcăroiu a SCUTIT de TAXE importurile de seringi !

Fabrica a funcționat în condițiile descrise până în anul 1996, când Primul-ministru de la acea vreme, Nicolae Văcăroiu, a semnat Hotărârea numărul 393 din 28 Mai 1996 și Hotărârea numărul 1392, publicată în Monitorul Oficial numărul 340 din data de 11 decembrie 1996, prin care aproba scutirea de la plata taxelor vamale, printre altele, și a seringilor și acelor unifolosibile din import. O dată cu adoptarea acestei decizii a urmat pierderea pieței interne și declinul vizibil al firmei arădene. Creditul în valută a fost achitat de Guvern, firma depunând eforturi imense pentru achitarea ratelor și dobânzilor la creditul intern. S-a ajuns la negocieri cu banca și chiar la perspectiva executării silite a clădirilor ipotecate, după care s-a negociat o re-eșalonare a plăților, care a funcționat până în anul 2000 - atunci când SANEVIT a intrat în procedura executării silite de către stat. În final SANEVIT SA este declarată falimentară iar în locul acesteia, pe 8 Decembrie 2003, Guvernul înființează o nouă societate la Arad denumită SANEVIT 2003 SA, la care acționari sunt Ministerul Sănătății și Autoritatea Pentru Valorificarea Activelor Statului. În ultimii ani Cifra de Afaceri a societății SANEVIT 2003 SA s-a aflat într-o permanentă scădere, de la 3.095.652 RON în 2005 la 1.025.870 în 2009 când a înregistrat o pierdere de 2.796.341 RON, acumulând datorii de 4.235.735 RON. Având în 2009 înregistrați 45 de angajați, fabrica a rămas în conservare, iar pentru scurte perioade de timp a produs sub capacitate, dar nu produse medicale, ci ouă Kinder și jucărioare din mase plastice în speranța unei redresări.

 

Afacerea SANEVIT - un exemplu cu multe semne de întrebare

 

Legat de Afacerea SANEVIT rămân totuți câteva întrebări esențiale: Ar fi interesant de știut cine a montat această afacere și unde sunt milioanele de USD deturnate în mod flagrant la achiziționarea utilajelor necesare fabricii SAEVIT SA ? În locul unui procuror, răspunsul la această întrebare ne este dat totuși de un ziarist, specializat pe presă de business. În cartea sa “Serviciile Secrete din România și Scandalurile de Corupție”, publicată în anul 2002, Radu Cristescu susține că, cităm: “În anii 1991-1992 existau foarte puţine persoane capabile în România să monteze astfel de operaţiuni cu parfum de servicii secrete. Răspunsul ar putea să vină de la celebrul S.I.E. care în mod sigur trebuie să ştie ceva despre această afacere!”

Afacerea SANEVIT n-a fost un simplu accident sau o mică greșeală fiind vorba în esență de o rețetă consacrată în România din 1990 și până în prezent. Companiile de stat, mai noi sau mai vechi au reprezentat în ultimii 21 de ani “găuri negre” ale economiei, dar nu din cauza lipsei potențiale de profitabilitate ci din cauza devalizării sistematice la care au fost supuse. N-a fost vorba niciodată de “lipsa unui management de calitate” sau de lipsa oportunităților de afaceri, ci pur și simplu aceste societăți au fost orientate în mod intenționat spre prăbușire. Intenția atragerii unor investitori strategici adevărați a fost de cele mai multe ori o minciună, deoarece nu s-a dorit niciodată “vinderea țării” ci falimentarea economiei naționale cu mână de lucru autohtonă.



Voteaza articol
4.00

Aboneaza-te la feed-ul de comentarii Comentarii (0 postat):

Adauga comentariul tau comment
Va rugam introduceti codul din imagine:
  • email Trimite unui prieten
  • print Versiune pentru printat