Acasa | JUSTIŢIA | Cum au făcut procurorii praf Dosarul lui Teodosie

Cum au făcut procurorii praf Dosarul lui Teodosie


image

Megadosarul penal întocmit de DNA pe numele arhiepiscopului Teodosie s-a făcut praf şi pulbere. În 2009, dosarul a fost declinat Parchetului Medgidia, care mai departe l-a declinat Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. La finele anului trecut, controversatul procuror Adrian Dicu – cel care s-a „produs” într-un film pe internet încătuşat şi îmbrăcat în zeghe – a dispus neînceperea urmăririi penale împotriva lui Teodosie. La momentul de faţă, plângerea împotriva rezoluţiei este intrumentată de procurorul constănţean Gigel Marian Alexandru, într-un dosar în care nu există nimic altceva, nici măcar rezoluţia de NUP contestată. Dosarul putea fi „ciufulit” în inexplicabilă escală făcută la Parchetul Judecătoriei Medgidia.

 Inginerii financiare, marca Teodosie

 

Problemele lui Macedon Petrescu (în viaţa clericală ÎPS Teodosie) au început în anul 2007, când Ionela Mustaţă – fost consilier juridic al Arhiepiscopiei Tomisului şi totodată soţia fostului protopop caterisit din Băneasa, Marius Mustaţă – a depus un denunţ penal la DNA Bucureşti. Preoteasa arăta, în sesizarea ei penală, că Teodosie ar fi deturnat sume importante de bani şi bunuri provenite din sursele proprii ale Arhiepiscopiei, credite bancare şi sponsorizări, dar şi din dezmembrarea unor active de la IAS Nazarcea (societate transmisă în administrarea Arhipeiscopiei Tomisului printr-o controversată hotărâre a Guvernului Năstase). Banii şi bunurile au ajuns la Dorna Arini, satul natal al ierarhului, în scopul construirii unui aşezământ monahal, pe terenul defuncţilor săi părinţi, dotat cu un Hotel cu regim de înălţime S+P+5 E şi case de vacanţă. În tot acest timp, Arhipiescopia Tomisului aduna o datorie la Fisc de peste un milion de euro, intrând în bucluc atât cu băncile creditoare, cât şi cu preoţii care nu-şi primiseră lefurile. Alte inginerii reclamate de Ionela Mustaţă priveau nereguli la ipotecarea unor imobile în favoarea băncilor şi la emiterea unor bilete la ordin, în alb, semnate de protopopii din cadrul Arhiepiscopiei, în acelaşi scop al garantării unor credite.

 

De la DNA la Medgidia şi-napoi la ÎCCJ

 

O vreme, dosarul penal (266/P/2007) a fost instrumentat de procurorul de caz Vasilica Enescu de la DNA Bucureşti. Aceasta a dispus efectuarea unor expertize contabile judiciare şi a luat declaraţii unor martori. Audierile repetate ale ierarhului Tomitan au fost amplu mediatizate de posturile naţionale de televiziune şi de presa scrisă. Totuşi, în răspăr cu semnalele mediatice, în data de 11 iulie 2009, DNA Bucureşti a dispus neînceperea urmăririi penale împotriva lui Macedon Petrescu, pe motiv că prejudiciul reclamat se situa sub cuantumul competenţei acestui parchet, de un milion de euro. Pe cale de consecinţă, dosarul a fost declinat spre competentă soluţionare unui parchet inferior, însă nu oricare, ci tocmai celui de pe lângă Judecătoria Medgidia. Demersul este cel puţin dubios şi neprofesionist, întrucât ÎPS Teodosie nu locuia în Medgidia, faptele denunţate nu erau tocmai găinării de cartier potrivite măruntei competenţe a Judecătoriei, iar făptuitorul nu era un flăcău de pe stradă, ci un ierarh cu funcţie oficială, plătit de statul român asemenea demnitarilor. De altfel, pe 22 iulie 2009, Parchetul Judecătoriei Medgidia a emis o ordonanţă sub nr. 1716, în care îşi declină competenţa de soluţionare în favoarea Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, motivat de calitatea făptuitorului. Este greu de apreciat dacă incompetenţa DNA-ului a fost sau nu interesată. Însă cert este faptul că escala inexplicabilă a dosarului la Medgidia a permis accesul la informaţiile cuprinse unor procurori nu tocmai competenţi după calitatea făptuitorului. Ne întrebăm retoric: oare ce s-ar fi întâmplat dacă dosarul penal al lui Adrian Năstase era declinat la o Judecătorie de lângă Cornu?

Cum a întors Teodor Niţă o plângere penală împotriva reclamanţilor

 

Aşa cum am arătat deja, Macedon Petrescu nu locuia în Medgidia. Însă înaltul ierarh avea calitatea indirectă de parte vătămată într-un dosar aflat pe rolul parchetului din această localitate. În aceeaşi perioadă în care a depus denunul penal la DNA Bucureşti, Ionela Mustaţă a sesizat şi Inspecţia Fiscală de la DGFP Constanţa cu privire la ingineriile fiscale, marca Teodosie. Fiscul a efectuat verificări la Arhiepiscopia Tomisului şi la Protoieria Băneasa, iar în cele din urmă a transmis organului penal Raportul 5447/30.11.2007, însoţit de sesizarea soţiei fostului protopop. Parchetul Medgidia a strâns toate aceste documente în cadrul dosarului 4.400/P/2007. După un an de la deschiderea acestuia, Poliţia Medgidia – care efectua cercetări sub îndrumarea procurorului de caz – a solicitat Arhiepiscopiei Tomisului lămuriri cu privire la un debit de 1.086.763 de lei despre care se făcea vorbire într-o minută depusă de Ionela Mustaţă în susţinerea reclamaţiei adresată Fiscului. În locul lămuririlor solicitate, dar folosind din plin ridicarea mingei la fileu, Arhiepiscopia a transmis o veritabilă plângere penală împotriva lui Marius Mustaţă, în care îl acuză pe acesta de delapidarea sumei în cauză şi de administrarea incorectă a averii bisericeşti, ca fost preot paroh şi protopop de Băneasa. Aici este momentul să arătăm pe scurt, ceea ce vom prezenta pe larg într-un material viitor, anume că Mustaţă a fost judecat de instanţa internă bisericească pentru acest cap de acuzare, dar şi pentru defăimarea ierarhului Teodosie, fiind caterisit (exclus din preoţie –n.r.) la Constanţa. Ulterior, Consistoriul Mitropolitan Bucureşti (un soi de înaltă curte de casaţie a justiţiei bisericeşti –n.r.) a desfiinţat această hotărâre, găsindu-l nevinovat, atât pentru defăimarea ierarhului, cât şi pentru delapidare. Dar, cum justiţia lumească e mai a naibii decât cea duhovnicească, aşa-zisul răspuns al Arhiepiscopiei la solicitarea de lămuriri a Poliţiei Medgidia avea să se transforme într-un dosar penal împotriva reclamantului lui Teodosie, exact pentru faptele pentru care fusese anterior achitat de Biserică. Mustaţă a fost urmărit penal de procurorul Teodor Niţă, care nu s-a lăsat până nu l-a trimis în judecată, chiar dacă pentru acest scop a trebuit să strămute dosarul de la Medgidia la Constanţa, în împrejurarea transferului său personal de la un parchet la altul. Dosarul era legat de Niţă, ca iobagul de glie.

Dicu de la Zeghe şi Gigel de la Apel

Revenind la dosarul întomcit de DNA, trebuie să arătăm că, o dată transmis de Parchetul Medgidia către Parchetul Înaltei Curţi, acesta a încăput pe mâna procurorului Adrian Dicu, individul care s-a produs într-un film pe internet îmbrăcat în zeghe şi încătuşat, ca participant la o nuntă. Întâmplarea avea loc în 2009, când Dicu era transferat temporar la Penitenciarul Giurgiu. Deşi toată presa a urlat pe tema încătuşatului în zeghe, acesta a fost pedepsit prin readucerea la Parchetul Înaltei Curţi, unde s-a produs din nou, de data aceasta ca izbăvitor al lui Teodosie. În data de 19 octombrie 2010, Dicu a dispus neînceperea urmăririi penale, pe motiv că faptele reclamate „fie nu sunt prevăzute de legea penală, fie nu există ca infracţiune”. În rezoluţie nu se face vorbire despre nici un martor şi despre nici o expertiză judiciară, ca şi cum toate acestea nu ar fi existat sau ca şi cum s-ar fi pierdut pe drumul de la Bucureşti la Medgidia şi retur. La scurt timp de la dezlegarea lui Dicu, Teodosie şi-a trecut hotelul şi casele de odihnă de la Dorna Arini pe numele său, aşa cum a relatat presa naţională la începutul acestui an. Soţii Mustaţă au contestat soluţia lui Dicu, însă Parchetul Înaltei Curţi a trimis plângerea împotriva rezoluţiei spre competentă soluţionare procurorului Marian Gigel Alexandru de la Curtea de Apel Constanţa, iar nu procurorului ierarhic superior lui Dicu – încurcând încă o dată, dar mai grav, competenţele. Păi dacă procurorii curţilor de apel soluţionează plângerile împotriva rezoluţiilor date de un parchet mai înalt, cu competenţe mai ample, cu personal mai pregătit, cu examene mai multe, înseamnă că am ajuns să trăim în ţara tâmpiţilor. După logica asta strâmbă, ar trebui să-i punem pe cei mici să-i verifice pe cei mari, pe profesorii de liceu să rezolve contestaţiile împotriva notelor puse de profesorii universitari şi pe muncitorii necalificaţi să-i ponteze pe cei calificaţi. În realitate, acest subterfugiu al transmiterii contestaţiei nu către superiorul, ci către inferiorul lui Dicu, arată că procurorii vor să trateze plângerea împotriva rezoluţiei ca o plângere penală nouă, distinctă, autonomă, ca dovadă că la Constanţa nu a ajuns dosarul penal iniţial şi nici măcar rezoluţia de NUP dispusă de Adrian Dicu. Dealtfel, în adresa ÎCCJ 1145/15.12.2010, soţilor Mustaţă li s-a adus la cunoştinţă că „plângerea formulată împotriva arhiepiscopului Teodosie” a fost înregistrată la Parchetul Curţii de Apel Constanţa, deşi ei nu s-au plâns de Teodosie (au făcut-o în 2007), ci de soluţia competentului procuror, altă dată încătuşat şi înţolit în zeghe, Adrian Dicu.  După cum se vede, justiţia română a făcut praf şi pulbere dosarul lui Teodosie. Nu-i bai, dacă măcar reclamanţii au fost traşi la răspundere şi deferiţi instanţei. Vom reveni!

 



Voteaza articol
5.00

Aboneaza-te la feed-ul de comentarii Comentarii (0 postat):

Adauga comentariul tau comment
Va rugam introduceti codul din imagine:
  • email Trimite unui prieten
  • print Versiune pentru printat