Cel puţ‏in de la Dinicu Golescu încoace, Europa a umplut pe români de admiraţie şi invidie, de entuziasm şi regrete patriotice sincere, pentru nivelul său foarte înalt de civiliza‏ţie şi cultură. Nici un termen de comparaţie nu era (şi nu este încă) posibil cu situaţia grea, umilitoare, din ţ‏ările româneşti. De atunci şi de acum. Ceea ce produce mereu uimire şi euforia descoperirii unei alte lumi, aproape neverosimile, devenită subit un model absolut de organizare a societăţii şi statului. Dar şi o cauză de depresiune şi revoltă, de descurajare şi emulaţie, uneori eroică de ieşire din starea în care ne aflăm. Nu este vorba numai de abundenţa de care am vorbit, ci şi de ordine şi legalitate, de progres enorm în toate domeniile. De un nivel extraordinar de ridicat al vieţii materiale şi spirituale. De un sistem întreg de instituţii profesioniste, funcţionale  şi eficiente. Atunci s-a format ceea ce am numit, într-o carte de călătorii, complexul Dinicu Golescu. El domină, de fapt, şi azi pe toţi cei ce se încăpăţânează, se resemnează să rămână, încă, în ‏ţară, s-o europenizeze cu orice preţ. De ce o fac? Nu este numai spirit critic sau civic, sau patriotism, sau paşoptism întârziat.

Schimbarea la faţă a României? Fără îndoială! Dar nici pe departe în stilul liric-flamboiant, exaltat, imperialist-profetic-apocaliptic al lui E.M. Cioran. O Românie în delir? Ar fi o sinistră caricatură şi o catastrofă, un izvor al tuturor fanatismelor şi iraţionalismelor naţionaliste şi totalitare, cum, în parte, din nefericire, s-a şi întâmplat. Doresc, dorim, doar ordine, cinste, moralitate şi numai atât… Deci un fel de Elveţie... Ce calamitate însă, după acest profet bombastic, luat încă de unii naivi în serios. Declar pe faţă că nu doresc deloc o Românie în delir, agitată, contradictorie, furioasă şi ameninţătoare, ci doar una, într-adevăr, logică, ordonată, aşezată şi cuminte. Civilizată şi constructivă, organizată şi productivă, în care existenţa cotidiană să nu mai fie nici blestem, nici suferinţă nici irosire de timp, energie şi sănătate. Cu magazine pline, accesibile pentru toată lumea şi cu o administraţie de stat care să  nu te exaspereze niciodată prin haos, abuz, bun plac şi mitocănie !

Ce plat, ce mediocru este totuşi acest program pentru o Românie de la periferia Europei, unde legile ar trebui să se aplice (măcar în parte), corupţia (aproape) să nu existe, funcţionarii publici să răspundă (măcar în momente de bună dispoziţie) cu solicitudine şi  politeţe cetăţeanului care se aventurează la un ghişeu ! Unde trenurile să circule, culmea!, după orar, iar iarna, pretenţie şi mai absurdă!, să fie şi încălzite. Străzi şi şosele fără gropi, trotuare niciodată sparte, apa caldă şi rece să curgă zi şi noapte, caloriferul să nu rămână doar decorativ, lumina să nu se stingă când ‏ţi-e lumea mai dragă! Poşta şi  telefoanele să funcţioneze cu destulă regularitate, ziarul la care eşti abonat să-‏ţi vină (aproape) în fiecare zi etc., etc. ! Ce ideal meschin, mic-burghez, profund minor şi detestabil, într-adevăr! Ce lipsă lamentabilă de... spiritualitate, de trăire întru duh şi fiinţare... Visez doar un modest, foarte modest, umil de modest, întru (vorba lui C. Noica) civiliza‏ţie  şi cultură definitiv pătruns de astfel de aspiraţii profund mediocre...

* Fragment din volumul „Pentru Europa. Integrarea României, Aspecte ideologice şi culturale”, publicat în anul 1994 la Editura Polirom.