Am urmărit, printre picături, ultimul spectacol planetar dat de NASA. Televiziunile de ştiri şi presa on-line, de la noi şi din toate celelalte ţări bântuite de temele unei agende globale, anunţau din zorii zilei de ieri că marea instituţie americană urma să susţină o conferinţă de presă, pentru a anunţa descoperirea unui obiect excepţional în apropierea pământului. Până la conferinţa la fel de excepţională precum obiectul descoperit, Soarele a executat şi el vreo două-trei explozii cu heliu, iar telecomunicaţiile prin sistemele Black-Berry, singurele din lume, au intrat în unda de şoc, dereglându-şi, până azi-noapte la orele cinci, funcţia de a transmite şi recepţiona e-mailuri. Arabii, care i-au gonit pe spionii de la Black-Berry cu riscul unui scandal diplomatic internaţional, n-au avut nici o problemă de telecomunicaţii. La naţiuni atât de „primitive”, unda de şoc se transmite cu explozii de bombe militare, nu cu dereglări din serverele Black-Berry, declanşate chipurile de exploziile solare. Revenind la lumea civilizată, este facil de observat că, datorită unor teme repetate obsesiv de mass-media, orice explozie solară, orice descoperire făcută de NASA şi orice meteorit ce străpunge ordinea universului apropiindu-se de Pământ pun în pericol funcţionarea telecomunicaţiilor. La fel cum erupţia vulcanilor cu nume imposibile opreşte zborul avioanelor. Cum exploziile solare şi activitatea vulcanică sunt legate într-un misterios magnetism universal, putând coincide în anumite momente, să ne apere Dumnezeu de haosul generalizat. Asocierile astea, mai mult mistice decât ştiinţifice, s-au depus pe scoarţa cerebrală a oamenilor din partea civilizată (îi lăsăm încă o dată pe arabi în secţiunea cu bombe), de aşa manieră încât, când spui explozie solară, îţi stă ceasul… de la telefon. Ei bine, în acest context, după o zi de aşteptare, ne-a trântit şi NASA ultima ei bombă mediatică: specialiştii americani au descoperit o gaură neagră, la 50 de milioane de ani lumină de pământ, de trei ori mai mare-n diametru decât soarele. Iar gaura asta flămândă e mai a dracului decât cenuşa vulcanică sau decât eternele explozii solare. Umbra ei e chiar mai nefastă decât profeţia aşa-zis ştiinţifică a unor explozii solare devastatoare, în 2013.

Încă o faţetă interesantă a zarvei mistico-ştiinţifico-mediatice: cosmogonia susţinută de mediile academice occidentale – care reprezintă un mixaj destul de aproximativ de idei presocratice, puţin Platon, un dram de Kant citit în răspăr, ceva mai multă fizică cuantică şi căcălău Star Wars şi Star Trek – este întreţinută şi ea la nivel mediatic de găurile negre, de novele şi de exploziile solare descoperite de NASA. Ca exemplu foarte la îndemână, cu doar o săptămână înainte de noua gaură flămândă care ne pândeşte galaxia, alţi ciufuliţi, unii adunaţi inclusiv din România, s-au băgat în imensul buncăr antiatomic de sub Alpii Elveţiei, unde s-au mai jucat de-a acceleratorul de particule şi de-a particula lui Dumnezeu. De unde ne temeam cu toţii că acceleratorul ar putea să arunce întregul univers într-o gaură neagră, ştiinţificii de la Zurich au ieşit şi ei într-o conferinţă de presă, şi ea lăsată în aşteptare ca să ne crească pulsul, să anunţe o victorie istorică. Experimentul ar fi reuşit: acceleratorul uman ar fi creat particula lui Dumnezeu – adică acea fracţiune de atom încălzită la temperaturi nemaiîntâlnite, datorită vitezei şi mai nemaiîntâlnite, de trei ori mai mare decât viteza luminii, asemănătoare cu cea care ar fi făcut bang… Big Bang, la geneza universului, din urmă cu 13,7 miliarde de ani lumină.

Cu toate caracteristicile ridicule trâmbiţate, uite că particula n-a făcut nici o explozie şi nici o implozie, n-a vomitat nici un univers, perpendicular sau paralel, n-a înghiţit nici măcar sistemul bancar elveţian. Onaniştii ăia de se joacă de-a Dumnezeu prin catacombele Elveţiei şi descoperitorii de găuri negre de la NASA sunt garanţii modelului cosmogonic occidental. Amintiţi-vă doar secvenţa cu descălecarea pe Lună, transmisă, pe vremurile alea (1969), în direct… la televizoarele alb-negru cu lămpi, prin antenele cu elemenţi. Şi cum flutura steagul american sub bătaia vântului selenar, ce salturi evolutive executa Neil Armstrong, dar mai ales ce adâncimi filozofice atingea la descălecare: „un pas mic pentru om, un pas imens pentru omenire”!!!! Nici nu ştii ce să faci: să râzi sau să mori de indignare… Greţoşii ăştia ating acum profunzimi filozofice mult mai adânci cu găurile lor negre şi particula satanei. 

E ridiculul lor, e problema lor, dar să ne lase dracului telefoanele-n funcţiune.