Acasa | JUSTIŢIA | Doina Drăguinea, de la dosarul interlopilor la excluderea din magistratură

Doina Drăguinea, de la dosarul interlopilor la excluderea din magistratură


image

Se strânge laţul în Justiţie. Pensionarea unor procurori, excluderea din magistratură a preşedintei Tribunalului Constanţa şi alte mişcări de culise din zona „penală” trădează climatul de lupte intestine pentru controlul justiţiei constănţene.

Tonul mişcării a fost dat de excluderea din magistratură a Doinei Drăguinea, fosta preşedintă a Tribunalului Constanţa (până la 1 mai 2009), sancţionată „capital” de Consiliul Suprem al Magistraturii, în data de 9 iunie 2010, la sesizarea judecătorului Nicolae Stanciu, preşedintele Curţii de Apel Constanţa. Stanciu reclamase că Drăguinea avea restanţe chiar şi cu anii la redactarea unor sentinţe penale, în dosarele personale. Judecătorul Anton Pandrea de la CSM a dat verdictul excluderii Doinei Drăguinea, chiar când aceasta îşi pregătea transferul pe un post vacant la Tribunalul Bucureşti.

Ieri, Drăguinea a contestat decizia CSM la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, fapt ce a atras, potrivit procedurii, suspendarea ei din funcţia primită prin transfer provizoriu, pentru trei luni, la Tribunalul Bucureşti. Însă treburile nu sunt rezolvate, astfel încât fosta preşedintă a intrat în bătaia tunurilor presei locale constănţene, care relatează declaraţia nesusţinută prin probe a unui afacerist egiptean, inculpat într-un dosar penal, potrivit căruia Drăguinea ar fi primit o „şpagă” de la un alt inculpat în acelaşi dosar, pentru a-l ierta de arestul preventiv.

Judecătoarea s-a mai aflat în vizorul presei şi în anul 2007, când instrumenta dosarul interlopilor, cel în care s-a dispus arestarea preventivă a fraţilor Vasea. Drăguinea a fost atunci criticată pentru faptul că a dispus judecarea cu uşile închise a interlopilor.

De cealaltă parte, şase procurori cu notorietate – Mădălina Teodorescu, soţii Traian şi Luminiţa Elena Poenaru, Elena Vlad, Gelu Mărunţelu şi Traian Bajdechi – s-au pensionat din magistratură. Primii cinci au devenit avocaţi în cadrul Baroului Constanţa, în baza unui interviu, în vreme ce al şaselea şi-a anunţat intenţia de a le urma exemplul. Toate aceste mişcări au loc în zona „penală” a justiţiei constănţene, de unde şi impresia noastră, deja enunţată, că mişcările au ca resort intern necesitatea unei disciplinări a sistemului.


Tag-uri:  
Nu exista tag-uri pentru acest articol

Voteaza articol
0

Aboneaza-te la feed-ul de comentarii Comentarii (0 postat):

Adauga comentariul tau comment
Va rugam introduceti codul din imagine:
  • email Trimite unui prieten
  • print Versiune pentru printat