Acasa | JUSTIŢIA | Cine a organizat Fuga lui Omar Hayssam

Cine a organizat Fuga lui Omar Hayssam


image

La momentul apariţiei (2009), „Prădarea României” – cartea scrisă (nu foarte bine) de Victor Gaetan şi povestită (cu o pendulare între relatarea deopotrivă a împrejurărilor, dar şi a unor mesaje închise în sticlă) de Ciprian Nastasiu, a stârnit ample controverse.

Au fost dezbătute şi reţinute tezele electorale ale cărţii:

  1. că Traian Băsescu s-a plasat în miezul anchetării penale a lui Omar Hayssam în privinţa activităţii teroriste a acestuia (răpirea celor trei jurnalişti în Irak, în anul 2005, şi operaţiunile de trafic de armament)
  2. că Traian Băsescu a împiedicat anchetele penale ale DIICOT
  3. că Traian Băsescu pune interesele externe ale altor state deasupra intereselor naţionale
  4. că apropiaţii lui Traian Băsescu – Theodor Stolojan şi Elena Udrea – sunt agenţii Marco Grup, ai cărui patroni – ruşii Maschitsckiy, Benyatov şi Krasnov –sunt prezentaţi drept „prădători de energie”.

Lăsând la o parte miza electorală de la momentul lansării, cred că acum putem privi „Prădarea României” ca pe o carte despre Omar Hayssam, mai mult decât una despre Traian Băsescu, precum şi ca pe o carte cu informaţii, mai degrabă decât pe una cu păcate politice.

Rabinul informat şi Securitatea colectoare

Iată două „informaţii” cel puţin bizare, asupra căror nu s-a oprit nimeni.

Întâi, aceea că un rabin foarte important (iar cartea redă o fotografie cu rabinul-şef al Vienei) ar fi avertizat DIICOT-ul şi prin acest intermediu chiar pe Traian Băsescu că grupuri de crimă organizată din domeniul traficului de armament ar urmări destabilizarea preşedinţiei.

„Rabinii nu constituie o expresie a intereselor Mosadului. (…) Rabinii pe care îi cunosc eu (aici ar putea fi vocea lui Gaetan – n.m.) sunt foarte preocupaţi de efectele nocive ale crimei organizate.”.

Nici nu vreau să îmi imaginez că patriarhul nostru şi-ar face relaţii la spovedanie cu bancherii, apoi ar găsi canale de a transmite semnale organelor judiciare şi şefilor altor state.

A doua idee bizară: că serviciile noastre secrete au intermediat şi măsluit privatizări spectaculoase, pentru ca noii proprietari să verse o cotă din profitul lor pentru finanţarea „sistemului”.

În aceste conturi ale „interesului naţional” se varsă şi cotele parte din traficul de armament, ţigări şi persoane, rambursările ilegale de TVA şi alte potlogării.

Ia şi statul, ia şi Securitatea – asta sună a lăutărie ordinară, de genul „bea şi mama, bea şi tata”.

Iar din păcate, fostul procuror n-a exagerat cu nimic: suntem mai lăutari decât putem spune în gura mare.  

T.B. a permis FUGA. Dar cine a organizat-o?

Însă marea miză a cărţii este aceea de a pune neuronii cititorului la lucru, în căutarea unui răspuns la întrebarea: cine a organizat FUGA lui Omar Hayssam.

Un răspuns facil se insinuează din contextul critic al cărţii: Traian Băsescu.

El a intervenit în anchetă, cu ordin de sus a fost eliberat Hayssam, cu ştiinţă de sus a fost lăsat nesupravegheat, iar Macovei şi Blaga – oamenii preşedintelui – au pus şi ei umărul la muşamalizarea anchetelor (deja dosarul se înmulţise, pe motiv că Omar începuse să colaboreze, deconspirând secrete din domeniul crimei organizate şi operaţiunilor economice).

Un sâmbure de adevăr trebuie să fie aici, însă facilul răspuns ne indică mai degrabă cine a torerat FUGA lui Hayssam. În privinţa organizării acesteia, fostul procuror are doar piste, presupuneri şi mai ales mesaje.

Cum a ajuns FUGA în dosarul traficului de armament

…ne indică fostul procuror de caz la pagina 125: „[Preşedintele Băsescu] m-a încurajat să rezolv – rapid – cazul fugii lui Omar Hayssam din România.

Toţi colegii şi chiar superiorii mei se întrebau cu voce tare de ce preşedintele m-a ales pe mine pentru această sarcină, în special după ce scandalul se desfăşura în public…

Dar eu sunt un soldat disciplinat, aşa că am luat de bună încurajarea preşedintelui: am deschis un nou dosar privind fuga lui Omar, intitulat FUGA (121/2007).

Este un dosar cuprins în cel al traficului de armament, deoarece eram convins la acea vreme – şi am rămas convins până astăzi – că persoanele implicate în traficul de armament erau şi cele care îl ajutaseră pe Omar Hayssam să fugă.”.

Cum a ajuns FUGA în traficul de armament? Ei bine, pe baza supoziţiei cu nimic demonstrate a fostului procuror. Pe principiul: qui prodest.

Ce era, dar mai ales cine era în dosarul de trafic de armament ne povesteşte fostul procuror, prin vocea lui Victor Gaetan.

Dan Ioan Popescu şi „Operaţiunea Sudan”

Prima referinţă la traficul de armament apare în subcapitolul „Omar începe să vorbească” (pag. 105).

„În primele cinci sau şase întâlniri, pe când era adus din închisoare,  [Hayssam] a oferit destule informaţii despre Operaţiunea Sudan.

La sugestia ministrului Energiei, Dan Ioan Popescu, în 2001 şi 2003, o echipă de oameni de afaceri şi alte persoane influente – de exemplu, Dorin Marian, fost consilier pe probleme de securitate naţională în timpul lui Emil Constantinescu şi cel care supraveghease recuperarea datoriilor sudaneze – au mers la Khartoum pentru a negocia cu oficialii sudanezi, în legătură cu un teren petrolier situat la graniţa cu Libia.

Trocul ar fi trebuit să implice oferta unei tehnologii militare de real interes pentru sudanezi, piese pentru elicopterele Puma cu care erau dotaţi sudanezii (din România), arme convenţionale şi posibilitatea de refinanţare a unei fabrici de tractoare din Braşov care putea fi uşor transformată pentru a servi unui scop militar.

Echipa română a discutat cu preşedintele Sudanului şi cu reprezentanţi ai SMT – iniţiale ce am presupus că erau cele ale Sudan Master Technology, dar de fapt era vorba de Sudan Military Technology, entitate controlată de serviciile militare din Sudan.

Din câte am aflat ulterior, contractul dintre sudanezi şi români nu s-a mai semnat din cauza unor dezacorduri dintre experţii celor două părţi.

Sudanezii au cerut un preţ prea mare (pentru terenul petrolifer –n.r.). Pe de altă parte, în urma acestor negocieri au avut loc mai multe transporturi de arme convenţionale româneşti către Sudan şi s-a furnizat, de asemenea, know how militar în schimbul unor produse petroliere.”.

România furniza arme pentru Saddam

Capitolul început cu Operaţiunea Sudan alunecă brusc spre consideraţii generale despre traficul de armament, despre cum este folosită tehnica numită capac şi cum se emit certificatele de end-user.

Apoi, în text este strecurată informaţia că Omar Hayssam s-a oferit din proprie iniţiativă să faciliteze accesul anchetatorului la contracte (el fiind omul cheie care a participat la negocierea lor, dar şi a altora, chiar, între ruşi şi irakieni).

Deşi nu ni se spune dacă „teroristul” s-a ţinut de cuvânt, fostul procuror menţionează existenţa a 20 sau 30 de contracte semnate în Yemen.

Armamentul contractat de această ţară ar fi fost trimis în state aflate în conflict sau sub embargou internaţional.

Unul dintre beneficiarii reali ai armamentului românesc exportat prin acele falsuri materiale numite certificate de end-user emise de statul Yemen ar fi fost, potrivit cărţii, chiar regimul lui Saddam Hussein.

„Ideea că România ar (fi) aproviziona(t) armata lui Saddam tocmai într-o perioadă în care încercam să intrăm în NATO era de-a dreptul scandaloasă” – punctează autorul şi povestitorul, cumva în acord cu demersurile mai vechi ale jurnalistului Ovidiu Ohanessian – demersuri grupate în acelaşi an 2009 în volumul „Puterea din umbră. Scurtă introducere în lumea serviciilor secrete.”.

Nastasiu însă pune şi mai mult gaz pe foc: spre deosebire de Ohanesian, care ştie toate aceste fapte din surse necunoscute şi de aceea, poate, nu foarte credibile, fostul procuror ne indică sursa absolută a ştiinţei sale de fapte, anume pe „TERORISTUL” care l-a băgat pe Ohanesian în portbagaj. 

Capturarea traficantului „Ivanov”

Ultimele paragrafe ale acestui subcapitol se referă la capturarea traficantului internaţional de armament „Ivanov”, agent GRU (serviciul de spionaj militar rusesc) care ar fi activat pe spaţiul românesc în cadrul operaţiunilor coordonate de israelianul Shimon Naor (scos din schemă în 1999, când a fost arestat preventiv de autorităţile judiciare române).

Din construcţia bizară a textului, se mai înţelege că Nastasiu este cel care a stors de la Hayssam şi Munaf informaţia că „Ivanov” era doar numele de cod al lui Ion Busuioc, deopotrivă cetăţean rus şi moldovean.

Prima referinţă privind traficanţii de armament se încheie cu fraza: „Ultima dată când am auzit de Busuioc era încă în închisoare în România” – care ar putea fi de natură să-l scoată pe acesta din urmă din cercul suspecţilor de organizarea Fugii lui Omar.

Reţeaua lui Omar

Câteva capitole mai încolo, sunt prezentate, in extenso, persoanele fizice şi juridice implicate în traficul de armament instrumentat prin Dosarul 628/D/P/2005, cel din care a fost desprins dosarul FUGA.

Iată-le: Omar Hayssam, Anatolie Josanu (cetăţean moldovean), Ion Busuioc (cetăţean moldovean şi rus), Shimon Naor (cetăţean israelian născut în România), Azad Mohamed Khaled Al Shakarchi (cetăţean irakian de origine kurdă).

Urmează complicii: Abdul Malik al Seyani – ministrul Apărării din Yemen – şi Viktor Bout, patronul companiei moldoveneşti Jet Line, cea care transporta armele pe calea aerului.

Firmele Arkral UK, Ltd. şi subsidiara ei nigeriană Pointec Technologies Ltd. sunt şi ele menţionate în această schemă.

Din nou DIP şi Ivanov.

Cu acelaşi ton că ar indica paşii demersurilor sale, iar nu supoziţii şi mesaje în sticlă, procurorul povestitor se reîntoarce la Ion Busuioc.

Pe câteva pagini, sunt redate amănuntele arestării lui Busuioc, la Hotel Mariott din Bucureşti, pe 23 august 2007. Ca elemente de biografie, autorul menţionează că Busuioc este fost colonel GRU, specialist în avioane MIG.

În 1990, el s-a mutat în România, unde a înfiinţat firma CTI-Gas, împreună cu Teo Voştinaru şi Alexandru Pop şi a reprezentat interesele firmei ruseşti de armament Kanaker Investment & Comerce Corp.

Traficantul folosea drept identităţi corporatiste off-shore-urile cipriote Deliza Ltd şi Loratel Ltd. Tot ca elemente de prezentare, fostul procuror Nastasiu precizează că Busuioc a fost asociat şi cu Ivan Turceanu într-o companie din Panama care livra arme rebelilor Unita din Angola, dar şi că a fost implicat în traficul de osmiu din Rusia spre Germania.

În Moldova, traficantul lucrase cu Valentin Pasat (fost ministru al Apărării), cu Ion Sturza (fost prim-ministru) şi Vladimir Filat (actualul prim-ministru). În România, cu Dan Ioan Popescu.

„Sub regimul Năstase – povesteşte Busuioc – ministrul Industriilor, Dan Ioan Popescu, a fost o bună persoană de contact, deschis unor noi oportunităţi care să promoveze grupuri româneşti, precum Romtehnica”.

Ajuns la DIP, Busuioc îi spune procurorului Nastasiu povestea unui alte operaţiuni sudaneze.

„[Busuioc] şi-a amintit că s-au întâlnit (el şi Dan Ioan Popescu, aşa cum reiese din context – n.r.) la restaurantul Sahara cu un cetăţean iordanian care locuia în Braşov, Khalil Al-Qutob, şi care avea o firmă Lufar. Al-Qutob era nerăbdător să intre pe piaţa Rusiei în numele unui client sudanez, ce căuta piese de schimb pentru tancurile ruseşti, piese de MIG 21, 23 şi 26, precum şi alte tipuri de echipament militar.”.

Mesajul din sticlă (pentru că acesta nu-i text) sare la o întâlnire de la Snagov, dintre Busuioc şi oficialii SMT, apoi revine la Sahara, unde se insinuează că DIP ar fi avut un comision de 14 milioane de dolari.

Intră-n scenă: Săracu, Cico, Solomon din Prahova şi inginerul din Murfatlar

Urmează alte consideraţii care vărzuiesc textul, dar ne dezvăluie informaţii extrem de interesante. Astfel, Busuioc l-ar fi cunoscut pe Omar Hayssam abia în 2000-2001, când amiralul Kruglyakov a vizitat România.

Cu acea împrejurare, Busuioc i-a fost prezentat lui Mihăiţă Rădulescu, fostul şofer al lui Emil (Cico) Dumitrescu.

Pe Cico, Busuioc îl cunoştea din 1990, însă pe fostul său şofer nu.

Ei bine, Rădulescu l-a introdus pe Busuioc într-un cerc, în care fostul colonel GRU l-a cunoscut, în sfârşit, pe Omar Hayssam.

Cu alte cuvinte, Cico şi Hayssam făceau parte din acelaşi cerc (nici nu poate fi altfel, de vreme ce fostul viceamiral specializat în arme chimice la Moscova era consilierul lui Ion Iliescu, iar afaceristul sirian îl însoţea pe preşedinte în delegaţiile oficiale, la îndemnul consilierilor săi).

În relaţia cu Busuioc, Omar s-a arătat interesat de anumite produse militare din Belarus, în scopul livrării lor în Siria.

„Au stabilit o întâlnire la Moscova, iar Omar a venit cu o delegaţie din care făceau parte Nicolae Săracu, Cico Dumitrescu, cineva numit Solomon din Prahova şi un inginer şef din Murfatlar”.

La descurcatul iţelor, Murfatlar ar putea fi Fruvimed, iar Solomon, Samson

După ştiinţa noastră, constănţeanul Emil (Cico) Dumitrescu are legături documentate cu valea Prahovei şi cu zona Murfatlar.

Astfel, Cico a făcut parte, în perioada 2001-2004, din consiliul de administraţie de la SC Fruvimed Medgidia SA, împreună cu cineva numit Constantin Samson, nu Solomon (chit că Solomon a fost un rege înţelept, iar Samson doar un luptător ce-şi ţinea puterea în plete – ambele nume provin din zona Vechiului Testament, fiind des pomenite de rabinii cultului mozaic, mai mult sau mai puţin importanţi).

Revenind la colegul de consiliu al lui Cico, e locul să spunem că Samson are domiciliul în Azuga, un orăşel în care deţine o reşedinţă şi fostul ministru al industriilor, Dan Ioan Popescu.

Samson era, la data poveştii lui Busuioc, preşedintele Centrului de Afaceri România-Rusia cu sediul la Iaşi, un soi de cameră de comerţ mixtă controlată de agenţii GRU în România.

Preşedintele CA-ului de la Fruvimed era atunci inginerul şef Ion Buşu, cel care a preconstituit, în fals, un drept de proprietate lui Samson, printr-o împuternicire de a achita, în numele şi pentru asociaţia salariaţilor, acţiunile gajate, până în 2006, la Ministerul Agriculturii şi ADS.

Plângerile penale îndreptate împotriva lui Constantin Samson pentru activitatea sa la Fruvimed au fost „gestionate” o vreme de procurorul Florin Târnăcop, în calitatea sa oficială de şef interimar al DNA Constanţa şi neoficială de amic apropiat al lui Nastasiu (mărturisită de Târnăcop autorului acestui articol, în anul 2006).

Să mai spunem doar că, în perioada fugii lui Omar Hayssam (2006), Constantin Samson se poza cu Ioana Băsescu, fiica cea mare a preşedintelui, iar presa locală şi naţională vuia despre actele sale de vitejie judiciară, prin care, în cele din urmă, avea să pună mâna pe Fruvimed.

Ultimul mesaj din sticlă: negociatorul Săracu ajunge ambasador

În ultimul capitol al cărţii, sunt distribuite, încă o dată, câteva chei de lectură.

„Eu urmăream doar cazuri de criminalitate organizată – banii obţinuţi cu complicitatea nivelului politic, cum ar fi, de exemplu, cazul sudanez” – spune Nastasiu.

Însă aşa nu prea ştii la ce să te raportezi: la intenţiile lui Dan Ioan Popescu şi Dorin Marian de a prelua câmpul petrolifer de la graniţa cu Libia, în schimbul unor livrări de armament; la comisionul lui Dan Ioan Popescu de 14 milioane de dolari aranjat la restaurantul Sahara; sau la negocierea de la Moscova (care, ca structură, pare urmarea firească a aranjamentelor de la Sahara, deşi pentru a blura imaginea, povestitorul menţionează că marfa negociată era destinată Siriei, iar nu Sudanului).

Deşi lasă lucrurile în suspensie, Nastasiu îşi termină relatarea, voit imprecisă, cu Nicolae Săracu, unul din participanţii de la negocierea moscovită.

Săracu – afirmă povestitorul – a lucrat până în 90 în diplomaţie, pe zona exporturilor şi tranzacţiilor bancare în Africa şi Orientul Mijlociu.

După revoluţie, a fost recuperat de Omar în sistemul privat, iar după FUGA teroristului a fost reactivat în sistemul diplomatic, fiind trimis la misiune în Dubai.

Iar Dubaiul este, pe o hartă privită de un ochi iniţiat, tocmai locul unde sunt direcţionaţi banii (comisioanele) din crima organizată.

Ceilalţi bani, din alte afaceri, intră şi ei în conturile „interesului naţional” deschise în Liechtenstein, Luxembourg, Liban sau la banca franceză Paribas. Omar Hayssam, prin mâna lui Săracu, a contribuit şi el, ani de zile, cu câteva sute de milioane de dolari la astfel de conturi ale sistemului, mai povesteşte Nastasiu pe ultimele pagini ale cărţii.

Galerie imagini


Voteaza articol
5.00

Aboneaza-te la feed-ul de comentarii Comentarii (2 postat):

Alexander on 12/08/2010 02:41:13
avatar
Este foarte important de retinut ca acest Constantin Samson este in egala masura omul rusilor si omul americanilor. Este un joc perfid specific meseriei, nimeni nu misca pe teritoriul american fara sa stie unchiul Sam. La fel cum, nimeni nu misca in Moldova fara sa stie romanii sau fara voia rusilor. Samson Constantin nu este o intamplare, nu este un caz de hotoman ordinar, Samson este numai partea vazuta a unui sistem. Este omul de sacrificiu dar si un pion important in schema; fara omul de sacrificiu nu se poate opera eficient.
Thumbs Up Thumbs Down
0
Alexander 2 on 12/08/2010 03:07:18
avatar
Josanu Anatolie este fost agent KGB la fel cum, in egala masura Constantin Samson a beneficiat si inca mai beneficiaza de "protectie pe probleme de interese" - Nu poti sa-l arestezi pe omul lor, nu poti sa te bagi unde nu-ti fierbe ciorba, dar daca totusi o faci risti doua situatii: 1 sa te dai in vileag singur (sa te desconspiri) si 2 risti sa-ti prinzi labutele la mijloc. Din aceste considerente de ordin operativ este mult mai prudent sa-l lasi sa se insurubeze dsingur dupa care sa incerci sa controlezi situatia din haturi atat cat iti permite barba. Orice amestec de natura sa prejudicieze una dintre partile implicate trebuie sustinut cu argumente foarte solide. In cazul de fata, nici domnul Procuror Nastasiu nu ne-a spus mare lucru in timp ce spionul Omar nu a facut decat sa ne impinga spre o pista secundara. Daca Omar stia ca scapa, daca se bucura de sprijin intern si extern nu avea rost sa implice si alte persoane in poveste, nume, si sa debiteze scenarii pe care nimeni in veci sa nu le poata proba. Calitatea lui Omar de mare "terorist", aceasta eticheta ciudata o avem dintr-o singura sursa si anume "Traian". Daca exista o intentie cat de mica ca noi sa aflam adevarul sau acel adevar care se poate sintetiza in urma faptelor cu siguranta nu era nevoie de Omar. Acest personaj fermecator, "teroristul Omar" este terorist numai in Romania pentru ca dupa cum observati Omar se poate plimba singur prin lumea larga fara probleme, nu este trecut pe listele speciale. Sau poate mai exista inca naivi care sa-si imagineze ca in etapa in care traim, un om poate sa "fuga" undeva, intr-un loc in care sa fie in siguranta. Un astfel de loc nu mai exista de mult. Dosarul "Fuga" (lui Omar) este in sine unul neserios. Nu poti sa denumesti un dosar important ca acesta "Fuga" cat timp Omar nu a fugit. Pai domnul procuror Nastasiu a denumit dosarul "Fuga" in conditiile in care ne explica ca Omar a fost de fapt lasat sa plece, scos din tara in cel mai sigur mod. In aceste conditii, daca dosarul se numeste "Fuga" scopul dosarului a fost tocmai inducerea ideii de FUGA, pentru ca de fapt FUGA nu a existat cat timp Omar nu a fugit, a fost scos din tara. Mai departe, daca domnul jurnalist Ohanesian s-a tot straduit sa ne demonstreze ca Omar a fost scos din tara cu sprijinul unor cercuri inteligente interesate atunci inseamna ca si Ovidiu se afla in doua situatii posibile, fie nu stie ca manipuleaza fie este manipulat atat de bine incat nu stie. Acreditarea legendei ca Omar este super "creierul" sau cel putin una dintre sinapsele sistemului "ticalosit" este o greseala, voita sau nevoita, dar o greseala. Oricine poate sa fie un viitor Omar, un viitor jurnalist, un Catalin Voicu, un Becali, un Locic - laboratorul este plin de solutii.
Thumbs Up Thumbs Down
0
Adauga comentariul tau comment
Va rugam introduceti codul din imagine:
  • email Trimite unui prieten
  • print Versiune pentru printat