Marc Richîi vindea armele letale lui Ceauşescu. Ciracii săi ne vând acum proiectele eoliene.

Statul român a scăpat din mână o parte din proiectele de utilitate publică. Nici un privat nu poate decide de capul lui să construiască o autostradă, o centrală nucleară, un canal navigabil sau o cale ferată, deoarece, aşa laxă cum este, totuşi legislaţia în vigoare prevede că lansatorul proiectelor de utilitate publică este statul. Nici măcar o asociaţie sau o fundaţie nu se poate proclama ea însăşi de utilitate publică, decizia aparţinând Guvernului, care trebuie să se pronunţe prin hotărâre. Cu toate acestea, o puzderie de proiecte de energetică eoliană, care ar putea să genereze investiţii de peste 15 miliarde de euro, au fost lansate exclusiv de privaţi, deşi prin lege ele sunt de utilitate publică.

În doar câţiva ani, Dobrogea se va transforma într-un ţinut al morilor de vânt, tranzitat din toate direcţiile de cabluri subterane şi aeriene.

Mii de proprietăţi pe care soarta le va aduce în vecinătatea morilor de vânt sau pe traseul cablurilor ar putea ajunge în uzul temporar sau permanent al companiilor energetice, care prin efectul unei legi profund neconstituţionale (Legea 13/2007 a energiei electrice) au primit, pe timp de pace, o derogare generică de la obligaţia, altfel sfântă, de a respecta proprietatea terţilor.

Dar, pentru ce acest deranj? Ei bine, pentru nişte privaţi.

Dar nu pentru oricare, ci pentru unii extrem de grei, care întreţin relaţii cu spaţiul românesc încă de pe vremea aranjamentelor internaţionale derulate de Direcţia de Informaţii Externe a Securităţii, de cele 44 de Întreprinderi de Comerţ Exterior şi puzderia de off-shore-uri înfiinţate de acestea cu scopul de a scoate, pe blat, capul în lumea capitalistă.

Primul proiect eolian vine de la Luxembourg

Înainte ca România să facă primii paşi spre energia eoliană, când nici strategia energetică naţională nu era adoptată, în Marele Ducat Luxembourg lua fiinţă o societate pe acţiuni anonimă, unipersonală, pe numele ei Continental Wind Partners (CWP).

Formalităţile notariale au fost îndeplinite, pe 12 decembrie 2006, de avocata Rachel Uhl, în baza împuternicirii primite din partea consilierului fiscal Fabrizio Cagnasso, un cetăţean italian, cu rezidenţa permanentă la Monaco.

Potrivit statutului, CWP se înfiinţa ca o corporaţie cu scopul de a achiziţiona participaţii şi de a finanţa alte societăţi pentru îndeplinirea unor planuri de afaceri.

Consiliul director iniţial al corporaţiei era format din trei consilieri fiscali: Fabrizio Cagnasso, Mark Crandall, Claude Schmitz şi expertul contabil Guy Hornick.

În 2007, CWP fondează două companii cu acelaşi nume, una în Cipru, cealaltă în statul american Delaweare, ambele cu statutul de paradis fiscal.

În structura administrativă a fondului, pe lângă Cagnasso şi Crandall, apar acum şi alte personaje, precum americanii Adam de Sola Pool, Alex Hewitt şi Mike Scholey, ciprioţii Maria Zarkos şi George Hadjipavlou.

Scopul înfiinţării CWP a fost de la bun început acela de a intermedia o afacere imensă în România. Ca dovadă, înainte de a înfiinţa societatea anonimă din Luxembourg, al cărei acţionar real este la fel de anonim ca Dumnezeul lui Dionisie Pseudo-Areopagitul, italianul din Monaco a venit în România pentru a-l introduce pe acţionarul neştiut în combinaţie.

Pe 27 septembrie 2006, Cagnasso a preluat cu titlu gratuit, de la Maria Muntmark, 95% din părţile sociale ale firmei româneşti Tomis Team SRL din Gălbiori, în numele firmei Ghibli SA, o altă societate anonimă din Luxembourg, pe care o consilia din punct de vedere fiscal.

Tomis Team fusese fondată, cu doar câteva luni înainte, de soţii Muntmark, Maria şi Emanuel. Ea, cetăţean român, el - român cu cetăţenie suedeză, evidenţiat în afaceri cu morile de grâu.

Traducătorul italianului a fost Adrian-Radu Popoiu, un bucureştean născut la Tecuci.

Pe 10 decembrie 2007, când schema financiară a CWP-ului era deja înfiinţată, Ghibli SA a cesionat participaţia sa, şi tot cu titlu gratuit, către CWP Cyprus Limited, off-shore-ul înfiinţat la Nicosia.

Dorina Vornicu a plecat la CEZ cu experienţa de la cablul submarin

După mai puţin de un an, în august 2008, CWP Cyprus Ltd şi-a vândut participaţia de 95% de la Tomis Team către concernul energetic CEZ din Cehia, iar Muntmark participaţia sa de 5% către CEZ Poland Development, o subsidiară deschisă de cehi în Olanda, pentru afacerile derulate în Polonia.

Totodată, cehii preluau de la partenerii lor şi participaţiile deţinute de aceştia la Ovidiu Development SRL şi MW Team Invest SRL. O dată cu firmele, se transmitea în posesia CEZ şi CPD cel mai mare proiect eolian din Europa, cu o capacitate de 600 MWh, localizat în proximitatea localităţilor Fântânele şi Cogealac.

Cehii au achitat 304.649.084 de euro pentru întreaga afacere, dar au preluat şi obligaţiile din contractul gata încheiat cu General Electric pentru furnizarea turbinelor (peste 400 de milioane de euro), un credit bancar intergrup acordat de CWP Cyprus Ltd, o garanţie bancară în favoarea companiei Areva, care avea deja un contract de execuţie semnat cu beneficiarii Transelectrica şi Tomis Team pentru racordarea parcului gigantic la sistemul energetic naţional.

Cehii au preluat întreaga afacere şi au angajat-o ca administrator al firmei pe Doina Vornicu, fosta şefă a Serviciului Proiecte Internaţionale de la Transelectrica, cea care s-a ocupat de proiectul cablului submarin cu Turcia, de 400 Kw, ruta prin care energia produsă în Dobrogea va fi livrată, în viitor, pe piaţa internaţională.

În umbra lui Marc Rich, partenerul Securităţii comuniste

Investitorii iniţiali ai proiectului au câştigat peste 300 de milioane de euro, cu o investiţie de 6 milioane, bătând astfel toate recordurile mondiale în privinţa eficienţei unei investiţii.

Totul a fost posibil, în condiţiile în care statul român a lăsat din mână utilitatea publică, transferând pe blat responsabilitatea unor privaţi, cu toate riscurile penale şi ale unui scandal internaţional pe care le-ar putea genera o mai largă mediatizare a cazului.

Marc Crandall, unul dintre consilierii fiscali implicaţi în afacere, a fost angajatul lui Marc Rich, un personaj multinaţional condamnat în Statele Unite ale Americii la o pedeapsă cumulată de 325 de ani de închisoare pentru fraude fiscale, ulterior graţiat de Bill Clinton.

Pe site-ul Continental Wind Partners, apare informaţia că Mark Crandall a lucrat în paralel pentru Morgan Stanly, dar şi pentru Marc Rich, din 1980, până în 1993, fiind aşadar în anturajul acestuia în anul 1990, când Marc Rich a semnat contractul pentru retehnologizarea Rafinăriei Petromidia, primind în schimb, preţ de câţiva ani, 80% din producţia acesteia.

Fostul ministru de externe al României comuniste, Ştefan Andrei, a recunoscut public, în mai multe ocazii, că structurile noastre de comerţ exterior făceau afaceri cu Marc Rich, încă din anii ‘80, în aproape toate domeniile (probabil şi cu armament).

Convieţuirea lui Rich cu structurile noastre a continuat şi după anii 90, prin afaceri cu Petromidia şi Alro Slatina, dar şi prin firma Glancore, cea care deţine participaţii la un important operator portuar din Constanţa.

© Adrian Carlescu, 2009.